joi, 9 noiembrie 2017

Tenis | Reacţia lui Ilie Năstase după ce a fost înlocuit de pe banca echipei de Fed Cup: "Nicio problemă". 'Nasty' are un sfat pentru succesorul său

Ilie Năstase nu mai e căpitanul nejucător al naţionalei de Fed Cup a României, după ce a fost suspendat din tenis până în 2020. Deşi Năstase a contestat decizia, FR de tenis nu a mai aşteptat rejudecarea cazului din luna decembrie, aşa că l-a numit pe Florin Segărceanu în locul lui Ilie, care a comentat situaţia pentru ProSport.
Năstase nu are nimic de obiectat după ce a fost înlocuit
Ilie Năstase şi-a luat gândul de la postul de căpitan nejucător al echipei de Fed Cup, după ce FRT i-a găsit înlocuitor. Florin Segărceanu (56 de ani), fost jucător profesionist, le va conduce pe Halep şi compania în Grupa Mondială II, iar 'Nasty' îi dă credit succesorului său: "Dacă l-au pus pe Segărceanu, e foarte bine. Au pus pe cine trebuia. În legătură cu suspendarea, am făcut apel şi se va judeca în decembrie. Dar nu prea mai contează, pentru că acum e altcineva. E un fost jucător de tenis, nu e nicio problemă să fie altcineva", ne-a declarat dublul câştigător de Grand Slam.
"Am antrenat gratis. Fetele m-au vrut"
Năstase a făcut un compromis atunci când a antrenat benevol la meciurile cu Belgia şi Marea Britanie din Fed Cup. Dar succesorul său ar trebuie să fie mult mai implicat, în optinia lui Ilie: "Eu am acceptat să fiu căpitan după ce am vorbit cu domnul Ţiriac - el a discutat cu fetele şi m-au vrut. Dată fiind situaţia care a fost după meciul cu Marea Britanie, nu mai am ce să comentez. Eu nu am fost remunerat, nu am avut salariu, nu m-a plătit nimeni. Trebuie să fie organizare, să vină un antrenor plătit care să meargă în fiecare zi acolo. Asta trebuie să se facă!", a conchis primul lider ATP.
Următorul meci pe care România îl va disputa în competiţia inter-ţări din tenisul feminin va avea loc în perioada 10-11 februarie, la Cluj-Napoca, împotriva Canadei .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu