miercuri, 3 ianuarie 2018

Fotbal liga 1 | Lovitură la început de an! Gheorghe Chivorchian a fost condamnat în dosarul finanţării lui Poli Timişoara, alături de alţi oameni importanţi din Consiliul Judeţean Timiş

Curtea de Apel Timiş a dat verdictele definitive, după ani de zile, în cazul finanţării din bani publici a clubului Poli Timişoara, deţinut de Marian Iancu, pentru banii acordaţi de Consiliul Judeţean Timiş.
Cei din dosar au fost găsiţi vinovaţi şi toată lumea a primit sentineţe cu suspendare, deşi cei de la DNA au cerut pedepse cu executare pentru ”numele grele”.

Sechestrul pe bunuri rămâne însă, iar o parte dintre cei implicaţi, cum ar fi Chivorchian, figurează şi în dosarul deschis pentru finanţarea de la primărie din aceeaşi perioadă, dar în respectivul dosar nu s-a pronunţat deocamdată nici prima instanţă.

În judecată au fost trimişi şapte funcţionari din CJT, pentru abuz în serviciu: fostul preşedinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, şi fostul secretar Petrişor Nădăştean, acuzaţi de abuz în serviciu în formă continuată. Funcţionarii publici Răzvan Hrenoschi, Daniela Pepa, Dan Sabin Cionvică, Petru Borza şi Mircea Marian Mihuţ au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
De la clubul Poli au fost trimise în jduecată alte trei personae, Gheorghe Chivorchian, Ion Negrei şi Liviu Ioan Roşcapentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Curtea de Apel este ultima instanţă şi pronunţarea a rămas până astăzi, la ora 17:00, de dinainte de Crăciun.

Au scăpat de închisoare, rămân cu cazier şi riscul de a fi executaţi silit

Ulterior, după deliberările celor de la instanţă, cei din dosar au fost înştiinţaţi de sentinţe. Practic, Gheorghe Chivorchian sau Constantin Ostaficiuc pot fi liniştiţi că au scăpat de pedeapsa cu executare, însă rămân cu sancţiunea cu suspendare, care nu le va mai permite niciunuia dintre cei care au fost funcţionari publici să mai lucreze vreodată în instituţii publice. De asemenea, după această sentinţă în penal, va urma un proces civil, pentru a se stabili dacă se va dispune recuperarea prejudiciului. Bunurile celor din dosar rămân sub sechestru până atunci.


Consiliul Judeţean Timiş plătise prime de joc, „grosul” finanţării a fost de la primărie

Practic, la vremea la care Marian Iancu a convins autorităţile să finanţeze echipa sub forma unui contract de asociere în participaţiune, CJT a plătit doar prime de joc. Este vorba de şase tabele. Ulterior, în presă, sub protecţia anonimatului, unii jucători au declarat să sumele nu corespundeau cu ceea ce li s-a virat lor. La vremea respectivă, timişorenii au ieşit în stradă pentru a cere bani publici pentru echipă. Finanţarea vizează perioada 2008-2010, iar ulterior, instanţa a decis că este ilegal să se dea bani publici astfel unei societăţi comerciale.

Culmea ironiei este că, pentru sume mult mai mari, procesul pentru finanţarea de la Primăria Municipiului Timişoara ar putea avea cu totul alt verdict în instanţă, dacă Guvernul va dezincrimina abuzul în serviciu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu