Handbal masculin - Liga Zimbrilor

Dinamo, cea mai slabă echipă din Liga Campionilor! Trupa din Ştefan cel Mare a suferit un nou eşec în Europa, primind, totodată, un alt ”sac de goluri”

Dinamo Bucureşti a suferit a şasea înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, după ce a pierdut cu Elverum pe teren propriu, scor 34-33. Acest meci a fost şi ultimul pentru campioana României în propria arenă în actualul sezon al întrecerii.

Dinamo a pierdut de o bună bucată ritmul în Liga Campionilor. Elverum a venit la rândul ei în România fără presiunea rezultatului, ieşind din cursa calificării după o înfrângere cu Skjern. A rezultat, aşadar, o partidă deschisă, fără prea mult efort depus în cele două apărări, principala preocupare a celor două echipe fiind să evite accidentările. Dinamo şi Elverum şi-au împărţit perioadele în care s-au aflat la conducerea jocului, dar finalul a fost gestionat mai bine de nordici, care au luat avans şi au pus mâna pe ambele puncte. Dinamo şi-a mai adăugat, aşadar, o înfrângere la ”zestrea” din acest sezon, iar cele 34 de goluri încasate au reliefat încă o dată faptul că a fost cea mai slabă echipă din Liga Campionilor din acest sezon şi cea mai slabă participantă din ultimii ani.
Dinamo – Elverum 33-34 (16-16)
Irimuş, Heidaridad, Grigoraş – Descat 5, Mironescu 3, Gayduchenko 5, Şandru 10, Gavriloaia 3, A. Esteki 3, Komogorov 3, Mocanu 1, Bera, Mousavi, Sajin. Antrenor: Eliodor Voica
Oeien, Nergaard, Imsgaard – portari; Linderud, Thorsteinsson, Borresen 1, Mehl, Lindboe 13, Orsted 4, Burud, Ekren 5, Poklar 1, Frederiksen 6, Hanisch 2, Gulliksen 7, Jonsson. Antrenor: Michael Apelgren

Handbalul masculin din România nu a ”murit”! Constanţa a făcut un meci mare cu Magdeburg timp de 59 de minute în returul din Cupa EHF. Calificarea în grupe s-a decis în penultimul minut

HC Dobrogea Sud Constanţa a ratat calificarea în grupele Cupei EHF pentru un singur gol în faţa echipei germane Magdeburg. După 25-27 în tur, băieţii lui Sandu Iacob s-au impus cu 27-26 în partida retur. Cu 10 minute înainte de final, Constanţa a avut un avans de 5 goluri: 25-20! Calificarea a fost decisă de un gol al oaspeţilor marcat în minutul 59.
Handbalul masculin românesc s-a zbătut în mediocritate în ultimul an la nivel internaţional, însă Constanţa a ţinut să arate că nu totul este pierdut. După un 25-27 încurajator în prima manşă cu Magdeburg, contând pentru turul 3 preliminar al Cupei EHF, ”delfinii” au crezut cu tărie într-o minune la returul jucat în propria arenă.
Constănţenii s-au mobilizat ca în vremurile bune ale ”defunctei” HCM, jucătorii şi spectatorii au luptat la unison pentru a doborî un nume mare al handbalului continental. De la bun început, HCDS a arătat că rezultatul înregistrat în prima manşă nu este deloc întâmplător. Cu o atitudine adecvată pentru un mare meci, mizând şi pe experienţa unor jucători din România şi din spaţiul ex-iugoslav care de-a lungul timpului au jucat şi mai sus, Constanţa a ţinut ritmul cu Magdeburg, 15-15 la pauză şi chiar a luat avans în partea secundă: 23-20, 24-20, 25-20 în minutul 48 al întâlnirii! Echipa condusă de Sandu Iacob şi-a pus adversara la respect, dar în acelaşi timp a şi trezit-o înainte de a suferi una din cele mai umilitoare înfrângeri din istoria clubului la nivel de cupe europene.
Germanii au început să strângă rândurile, Constanţa a găsit tot mai greu spaţii în atac, iar diferenţa a început să se strângă. În minutul 55, HCDS încă era bine în cărţile calificării: 26-23 şi atacul. La acea acţiune, Pedrag Vujadinovic a transformat excelent în al doilea pivot, defensiva lui Magdeburg a fost făcută şah-mat, dar extrema stângă a tras în portar. A fost probabil momentul decisiv al partidei, pentru că ceva s-a rupt parcă din jocul Constanţei. ”Delfinii” au mai dat gol doar din 7 metri prin Cutura, pentru 27-25, când la ”general” a fost egalitate perfectă. Cu mare experienţă în astfel de jocuri, Magdeburg a reuşit să marcheze în secundele următoare golul 26, realizare care avea să-i aducă în minutul 60 şi calificarea. Constanţa a fost eliminată pentru un gol din Cupa EHF, dar a părăsit competiţia la superlativ.
HC Dobrogea Sud Constanţa – Magdeburg 27-26 (15-15)
Mitrevski, Dane - portari; Rakcevic, Malinovic 3, Nistor 1, Vujovic 3, Vujadinovic 2, Toma 2, Crnoglavac 6, Cutura 3, Soare 6, Rohozneanu, Ignat, Markoski, Buricea 1, Mladenovic
Green, Quenstedt - portari; Musa, Chrapkowski, Musche 3, Pettersson, Molina, Christiansen 1, Mertens, O Sullivan 1, Bezjak 1, Weber 6, Kalarash 1, Damgaard 7, Zelenovic 7

Rezultatele etapei a 12-a și clasamentul | Sandu Iacob își învinge fosta echipă! Turda câștigă din nou în fața lui Dinamo după doi ani jumătate!


Etapa a XII-a (23 noiembrie)

HC Vaslui
25-28
AHC Dobrogea Sud
AHC Potaissa Turda
30-29
Dinamo București
CSA Steaua București
28-23
CSM Focșani 2007
CSM Făgărași
21-23
SCM Politehnica Timișoara
AHC Dunărea Călărași
33-29
CSU Suceava
CS Minaur Baia Mare
21-28
CSM București
HC Odorhei
39-20
Politehnica Iași

Constanța continuă șirul rezultatelor foarte bune sub comanda lui Sandu Iacob. Dobrogea a câștigat la Vaslui, 28-25, după un meci de luptă, și a ajuns la un singur punct de podiumul campionatului. La Turda, Potaissa a învins campioana cu 30-29 în ceea ce reprezintă prima victorie a ardelenilor în fața bucureștenilor după o pauză de doi ani și jumătate.


Sandu Iacob și-a învins fosta echipă, 28-25, și a ajuns astfel la patru victorii consecutive în Liga Națională. Deși s-a aflat aproape mereu cu un pas în fața adversarului, victoria s-a conturat în minutele de final, când cei doi interi ex-iugoslavi, Crnoglavac și Vujovic, au marcat și și-au desprins echipa la 28-24 pe tabelă.
Potaissa a trecut, cel puțin până astăzi, pe primul loc în clasamentul Ligii Zimbrilor după succesul dramatic cu Dinamo, 30-29. Ardelenii pun capăt astfel seriei de șase meciuri consecutive fără victorie în fața bucureștenilor (un egal și cinci înfrângeri).
Loc
Clasamentul (12)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
CSA Steaua București
12
9
1
2
329-287
28
42
2
AHC Potaissa Turda
12
9
0
3
344-307
27
37
3
Dinamo București
12
8
0
4
354-326
24
28
4
HC Odorhei
12
7
2
3
343-298
23
45
5
SCM Politehnica Timișoara
12
7
2
3
316-276
23
40
6
HC Dobrogea Sud
12
7
2
3
311-294
23
17
7
AHC Dunărea Călărași
12
7
1
4
304-300
22
4
8
CSM București
12
7
0
5
328-317
21
11
9
HCM Baia Mare
12
5
0
7
304-314
15
-10
10
HC Vaslui
12
4
0
8
300-342
12
-42
11
CSU Suceava
12
3
1
8
316-341
10
-25
12
CSM Focșani
12
3
1
8
280-306
10
-26
13
CSM Făgăraș
12
3
0
9
302-344
9
-42
14
Politehnica Iași
12
0
0
12
321-400
0
-79


Rezultatele etapei a XI-a și clasamentul | Steaua trece cu emoții de Vaslui, Timișoara continuă șirul victoriilor pe teren propriu! Suceava, victorie după o lună și jumătate


Etapa a 11-a (14-19 noiembrie)
AHC Dobrogea Sud
21-20
AHC Dunărea Călărași
CSM București
35-30
CSM Făgăraș
CS Politehnica Iași
28-33
AHC Potaissa Turda
SCM Politehnica Timișoara
32-25
HC Odorhei
CSU Suceava
26-22
CS Minaur Baia Mare
HC Vaslui
22-29
CSA Steaua București
Dinamo București
34-31
CSM Focșani 2007

CSA Steaua își păstrează prima poziție în clasament după victoria de la Vaslui, 29-22, de joi seară, însă în ciuda diferenței de șapte goluri de la final, misiunea n-a fost deloc simplă. La Timișoara, Poli a bifat al cincea succes din tot atâtea partide disputate pe teren propriu, 32-25 cu Timișoara, iar Suceava a învins pe Minaur pe teren propriu și a pus capăt seriei de cinci meciuri fără victorie.
Steaua rămâne prima în clasament după 29-22 la Vaslui, deși evoluția n-a fost cea mai convingătoare. Bucureștenii au revenit de la 13-18 după ce Ovidiu Mihăilă a riscat și a jucat cu șapte jucători în câmp pe faza ofensivă și au avut un final de meci foarte bun, cu Bizău și Becheru în prim-plan, marcatori a zece goluri în total.

Timișoara rămâne singura echipă din campionat cu punctaj maxim pe teren propriu după succesul de astăzi, 32-25 cu Odorhei. Cu Fenici revenit după accidentare și cu Krsto Milosevic în mare vervă, cu opt goluri înscrise, cel mai bun marcator al echipei sale, Poli a urcat pe locul 4 în clasament și se află la un singur punct de podium, cel puțin până duminică, atunci când Dinamo primește vizita Focșaniului.
CSU Suceava a câștigat după o lună și jumătate, 26-22 cu Minaur, și a bifat al treilea succes stagional. Băieții lui Adi Chiruț au controlat în disputa cu Baia Mare, au fost în permanență la conducere, și au părăsit penultima treaptă a clasamentului, pe care se aflau înaintea etapei. De la Minaur a absentat însă o piesă importantă, Pierre Ragot nefiind utilizat decât foarte puțin, din cauza unei accidentări.
Loc
Clasamentul (11)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
CSA Steaua București
11
8
1
2
301-266
25
35
2
AHC Potaissa Turda
11
8
0
3
314-278
24
36
3
Dinamo București
11
8
0
3
325-296
24
29
4
SCM Poli Timișoara
11
6
2
3
293-255
20
38
5
HC Odorhei
11
6
2
3
304-278
20
26
6
HC Dobrogea Sud
11
6
2
3
283-269
20
14
7
AHC Dunărea Călărași
11
6
1
4
271-271
19
0
8
CSM București
11
6
0
5
300-296
18
4
9
HCM Minaur Baia Mare
11
5
0
6
283-286
15
-3
10
HC Vaslui
11
4
0
7
275-314
12
-39
11
CSM Focșani 2007
11
3
1
7
259-278
10
-19
12
CSU Suceava
11
3
1
7
287-308
10
-21
13
CSM Făgăraș
11
3
0
8
281-321
9
-40
14
Politehnica Iași
11
0
0
11
301-361
0
-60


Handbal masculin liga Zimbrilor | Rezultatele etapei a 10 și clasamentul



Etapa a 10-a (9-12 noiembrie)


CS Minaur Baia Mare
30-32
AHC Dobrogea Sud
CSM Făgăraș
30-27
CSU Suceava
AHC Dunărea Călărași
29-26
HC Vaslui
HC Odorhei
32-23
CSM București
AHC Potaissa Turda
27-24
SCM Politehnica Timișoara
CSM Focșani 2007
26-22
CS Politehnica Iași
CSA Steaua București
31-28
Dinamo București


Loc
Clasamentul (10)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
CSA Steaua București
10
7
1
2
272-244
22
28
2
AHC Potaissa Turda
10
7
0
3
281-250
21
31
3
Dinamo București
10
7
0
3
291-265
21
26
4
HC Odorhei
10
6
2
2
279-246
20
33
5
AHC Dunărea Călărași
10
6
1
3
251-250
19
1
6
CSM București
10
6
0
4
265-166
18
-1
7
HC Dobrogea Sud
10
5
2
3
262-249
17
13
8
SCM Politehnica Timișoara
10
5
2
3
261-230
17
31
9
HCM Minaur Baia Mare
10
5
0
5
261-260
15
1
10
HC Vaslui
10
4
0
6
253-285
12
32
11
CSM Focșani 2007
10
3
1
6
228-244
10
16
12
CSU Suceava
10
2
1
7
261-286
7
-25
13
CSM Făgăraș
10
2
0
8
251-286
6
-35
14
Politehnica Iași
10
0
0
10
273-328
0
-55


Steaua a preluat comanda în handbalul masculin, după un succes în faţa marii rivale, Dinamo! Campioana en-titre a suferit a treia înfrângere în ultimele patru jocuri în Liga Naţională



După câteva sezone în care a stat în spatele echipei Dinamo, Steaua este din nou în faţa marii rivale în handbalul masculin. Echipa lui Ovidiu Mihăilă a urcat pe primul loc în Liga Naţională după un succes chiar în faţa echipei Dinamo cu 31-28. Campioana en-titre nu-şi revine şi a picat pe locul 3 în campionat după acest rezultat, fiind devansată şi de Potaissa Turda.

Pentru Dinamo, ”clasicul” cu Steaua a venit în cel mai prost moment al sezonului, după o înfrângere istorică în Liga Campionilor, 23-36 cu Skjern, dar şi după o serie de bătăi care mai de care mai neplăcute. De partea cealaltă, Steaua a început să simtă din nou aerul înălţimilor în Liga Naţională, după câteva sezoane în care s-a chinuit să pună pe picioare o echipă şi chiar a jucat un sezon în liga secundă. După mai multe încercări în sezoanele trecute, clubul din Ghencea a ”ghicit” în sfârşit şi transferurile.

Martin Vegar şi Stefan Vujic, cei doi jucători aduşi din campionatul Croaţiei, au ”mitraliat” practic poarta lui Dinamo pe tot parcursul celor 60 de minute. Steaua a avut însă o linie de 9 metri completă, întrucât şi rusul Samvel Aslanian adus de la CSM Bucureşti a jucat la acelaşi nivel cu coechipierii lui.

Dinamo a venit rănită şi la propriu şi la figurat la Chiajna, după nu mai puţin de 9 înfrângeri suferite în primele două luni şi jumătate ale sezonului, pe toate fronturile în care a evoluat, dar şi fără doi din cei mai importanţi jucători ai liniei de 9 metri, Sajad Esteki şi Vadim Gayduchenko, accidentaţi. Până să se aşeze bine în ghete în faţa rivalei, Steaua s-a desprins la 9-4 (min. 10). Când cu Vegar, când cu Vujic, gazdele au înscris la fiecare acţiune de atac. Prima ratare a Stelei a venit abia în minutul 11 şi prima intervenţie la nivelul porţii Dinamo a fost înregistrată în minutul 18! De la acea intervenţie a lui Ştefan Grigoraş, la scorul de 13-9, Dinamo a început să intre în joc.



Eliodor Voica a renunţat la sârbul Boskovic, care a fost o adevărată umbră pe teren şi în acest meci, dar şi la Komogorov, care nu-şi regăseşte ritmul de la HC Odorhei, şi a mizat pe jucătorii cu care a câştigat sezonul trecut titlul, plus Gavriloaia adus de la Călăîraşi. Allahkaram Esteki a fost vârful de lance al campioanei, iar rezultatul s-a strâns până la puază, 17-15.

La fel ca şi în prima repriză, Steaua a luat un start lansat şi în partea secundă, iar după 7 minute l-a forţat pe Eliodor Voica să ceară din nou time-out (în prima repriză, antrenorul lui Dinamo a cerut timp de odihnă după 6 minute). O pauză care avea să schimbe puţin lucrurile, întrucât oaspeţii s-au aşezat ceva mai bine în apărare, iar în atac A. Esteki şi Bera au înscris goluri importante. Dinamo s-a apropiat la 25-24 în minutul 49, dar nu a reuşit să şi egaleze.
Eroul finalului de joc a fost portarul Tudor Stănescu, care a avut o intervenţie de 3 puncte în minutul 54. După o paradă a portarului stelist, mingea a sărit pe contraatac la Georgescu, iar acesta a înscris pentru 28-25. Tot extrema dreaptă avea să facă o intercepţie la următorul atac al lui Dinamo, iar Steaua s-a desprins în învingătoare. Jocul a fost închis tot de cei doi V ai Stelei, Vegar şi Vujin, care şi-au dus echipa dincolo de graniţa celor 30 de goluri. În total, cei doi handbalişti au marcat nu mai puţin de 18 goluri, iar Steaua a obţinut, probabil, cel mai important succes din Liga Naţională în ultimii 5 ani, cu 31-28. Victorie care a dus-o direct în fruntea Ligii Naţionale. În schimb, Dinamo şi-a început căderea şi în România, nu numai în Liga Campionilor, suferind a treia înfrângere în ultimele patru jocuri.
Steaua – Dinamo 31-28 (17-15)
Vujic 9, Vegar 9, Aslanian 5, Johansson 4, Georgescu 2, Roşu 1, Florea 1 / Bera 6, A. Esteki 6, Mironescu 4, Mocanu 4, Şandru 3, Komogorov 2, Gavriloaia 1, Mousavi 1, Descat 1

CSM Bucureşti a fost umilită în Liga Naţională de handbal masculin, Potaissa Turda și Dunărea Călărași victorii cu Politehnica TImișoara, respectiv HC Vaslui

În timp ce fetele au obţinut două puncte importante în Liga Campionilor, băieţii de la CSM Bucureşti au mâncat o bătaie zdravănă în Liga Naţională. Într-unul din derby-urile etapei a 10-a, formaţia bucureşteană a pierdut cu 32-23 partida din deplasare cu HC Odorhei.

CSM Bucureşti a suferit cea mai dură înfrângere din acest sezon, precedentul ”negativ” fiind în etapa a 4-a, când a cedat cu 29-21 în faţa Stelei. În urma acestui rezultat, vicecampioana României a ieşit din zona play-off, având acelaşi număr de puncte ca şi Minaur – 15, dar un golaveraj mai slab. Astfel, se pune tot mai serios întrebarea dacă sezonul actual este sau nu deja compromis pentru CSM, având în vedere că alte puncte acumulate până în prezent au fost adunate cu mare greutate (vezi meciurile cu Suceava, cu Poli Timişoara). Ca şi în cazul echipei Dinamo în Liga Campionilor, şi la CSM Bucureşti este inexplicabil cu o sumă de vedete pentru Liga Naţională cedează lamentabil.

Potaissa Turda urcase pe locul 1 în Liga Naţională, până la ora derby-ului Steaua-DInamo, după ce s-a impus cu 27-24 în faţa Politehnicii Timişoara, într-o altă partidă foarte tare din etapa a 10-a. Tot sâmbătă, Dunărea Călăraşi a întrecut HC Vaslui cu 29-26.




Rezultatele etapei a 9-a și clasamentul | Potaissa Turda câștigă în capitală la CSM București, Dunărea CĂlărași revine incredibil de la -9 cu CSA Steaua!


Etapa a 9-a (21 oct.-5 noiembrie)

CS Politehnica Iași
31-36
Dinamo București
AHC Dunărea Călărași
24-23
CSA Steaua București
HC Vaslui
26-25
CS Minaur Baia Mare
AHC Dobrogea Sud
33-22
CSM Făgăraș
CSU Suceava
26-31
HC Odorhei
CSM București
26-27
AHC Potaissa Turda
SCM Politehnica Timișoara
23-21
CSM Focșani 2007

Am avut un nou episod foarte interesant în Liga Zimbrilor. Trei din cele patru partide duminică s-au încheiat cu victorii la limită, singura formație care a reușit să se impună clar fiind HC Odorhei, 31-26 în deplasarea de la Suceava.
În primul meci al zilei, Dunărea Călărași a reușit să revină de la -9 cu Steaua și să câștige în final trei puncte foarte importante! A fost 15-6 pentru bucureșteni pe finalul primei reprize și 20-14 la jumătatea părții a doua, iar Dunărea a reușit să întoarcă soarta meciului. Călărașiul nu a primit gol în ultimele cinci minute și a întors rezultatul, de la 20-23 la 24-23.
Potaissa Turda a câștigat din nou pe terenul CSM-ului după o pauză de patru ani de zile! A fost 27-26 pentru ardeleni, un rezultat cu care urcă pe podium, după Dinamo și Steaua. Soarta meciului s-a decis în final, când Zacaciurin a transformat o aruncare de la șapte metri pentru Potaissa în minutul 59. Pe final CSM-ul nu a găsit drumul către gol, Ramon Șomlea ratând două aruncări pentru gazde.
La primul meci fără Sandu Iacob pe banca tehnică, HC Vaslui a învins pe Minaur cu 26-25 după ce Claudiu Dediu a marcat din extremă în ultima secundă a meciului. Băimărenii au condus la pauză, 14-11, s-au desprins la 16-11 în debutul părții a doua, însă echilibrul a fost restabilit până în minutul 40, 17-17.


HC Odorhei a ajuns la patru meciuri fără înfrângere în Liga Națională după 31-26 la Suceava. A fost însă un meci echilibrat timp de 45 de minute, iar oaspeții au reușit să se desprindă decisiv ca urmare a șase goluri marcate consecutiv. Cel mai bun marcator al meciului vine din tabăra gazdelor, Florin Ciubotariu, cu 11 reușite.

Loc
Clasamentul (9)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
Dinamo București
9
7
0
2
263-234
21
+29
2
CSA Steaua București
9
6
1
2
241-216
19
+25
3
AHC Potaissa Turda
9
6
0
3
254-226
18
+28
4
SCM Politehnica Timișoara
9
5
2
2
237-203
17
+34
5
HC Odorhei
9
5
2
2
247-223
17
+24
6
AHC Dunărea Călărași
9
5
1
3
222-224
16
-2
7
CSM București
9
5
0
4
242-234
15
+8
8
CS Minaur Baia Mare
9
5
0
4
231-228
15
+3
9
AHC Dobrogea Sud
9
4
2
3
230-219
14
+11
10
HC Vaslui
9
4
0
5
227-256
12
-29
11
CSM Focșani 2007
9
2
1
6
202-222
7
-20
12
CSU Suceava
9
2
1
6
234-256
7
-22
13
CSM Făgăraș
9
2
0
7
221-259
6
-38
14
Politehnica Iași
9
0
0
9
251-302
0
-51

Handbal liga Zimbrilor | Rezultatele etapei a 8-a și clasamentul | Victorii acasă pentru Turda, Făgăraș și Minaur! Odorhei și Constanța au terminat la egalitate cel mai interesant meci al etapei!


A fost o zi a gazdelor, dacă ținem cont că Turda, Făgăraș și Minaur au profitat de avantajul terenului propriu și au obținut toate punctele din duelurile cu Suceava, Vaslui și Călărași. HC Odorhei și HC Dobrogea Sud Constanța au terminat la egalitate, 25-25, un meci foarte disputat și palpitant în același timp.

Turda a avut destule probleme cu Suceava pe teren propriu, însă a obținut în cele din urmă victoria. Sucevenii au condus cu 8-3 în startul partidei și cu 15-12 la pauză, dar ardelenii au revenit în partea a doua și totul a intrat pe un făgaș normal începând cu minutul 43.

La Făgăraș am avut un meci foarte tensionat, cu nu mai puțin de 18 eliminări și trei cartonașe roșii! Gazdele s-au impus cu 27-24, o victorie ce se poate dovedi foarte importantă în cazul în care cele două formații se vor regăsi în play-out după sezonul regulat. Bejinariu și Acatrinei au fost cei mai buni jucători ai lui Liviu Andrieș, cei doi marcând în total 19 goluri ale Făgărașiului!

Minaur-Călărași a fost un meci de-a dreptul nebun. După 30 de minute controlat de băimăreni, 14-9, Călărașiul a revenit în meci și a preluat conducerea, conducând chiar la două lungimi, 20-18, în minutul 46. Minaur însă a reușit să întoarcă meciul ce părea la discreția oaspeților, s-a impus cu 25-22 și a urcat pe locul 4.

Cel mai așteptat meci al zilei, Odorhei-Constanța, s-a încheiat la egalitate. A fost o partidă echilibrată pe întreaga durată, cu o diferență maximă de doar trei goluri, stabilită în startul întâlnirii, 5-2. Constanța a fost cea care a egalat în final, Nikolic marcând la o acțiune în care Marko Isakovic îl înlocuise pe Sijan Dane cu al șaptelea jucător de câmp.

CSM București a legat patru victorii consecutive în Liga Națională după ce vineri seară s-a impus la Focșani, 27-24, în ultimul meci al etapei a șaptea. În urma acestei victorii, bucureștenii ajung pe locul patru, la patru lungimi în spatele liderului.





ETAPA A 8-A (18-20 Octombrie)


CSA Steaua București
44-36
CS Politehnica Iași
Dinamo București
23-26
SCM Politehnica Timișoara
AHC Potaissa Turda
33-28
CSU Suceava
CSM Făgăraș
27-24
HC Vaslui
CS Minaur Baia Mare
25-22
AHC Dunărea Călărași
HC Odorhei
25-25
AHC Dobrogea Sud
CSM Focșani 2007
24-27
CSM București


LOC
CLASAMENTUL (8)
M
V
E
Î
GOL
PT
+/-
1
CSA Steaua București
8
6
1
1
218-192
19
+26
2
Dinamo București
8
6
0
2
227-203
24
+18
3
AHC Potaissa Turda
8
5
0
3
227-200
15
+27
4
CSM București
8
5
0
3
216-207
15
+9
5
CS Minaur Baia Mare
8
5
0
3
206-202
15
+4
6
SCM Politehnica Timișoara
8
4
2
2
214-182
14
+32
7
HC Odorhei
8
4
2
2
216-197
14
+19
8
AHC Dunărea Călărași
8
4
1
3
198-201
13
-3
9
HC Dobrogea Sud Constanța
8
3
2
3
197-197
11
0
10
HC Vaslui
8
3
0
5
201-231
9
-30
11
CSU Suceava
8
2
1
5
208-225
7
-17
12
CSM Focșani
8
2
1
5
181-199
7
-18
13
CSM Făgăraș
8
2
0
6
199-226
6
-27
14
CS Politehnica Iași
8
0
0
8
220-266
0
-46


Rezultatele complete ale etapei a 7-a din Liga Zimbrilor și clasamentul

Etapa a 7-a (10-13 octombrie)


AHC Dobrogea Sud
29-27
AHC Potaissa Turda
SCM Politehnica Timișoara
37-20
CS Politehnica Iași
CS Minaur Baia Mare
19-21
CSA Steaua București
CSU Suceava
19-19
CSM Focșani 2007
HC Vaslui
19-31
HC Odorhei
CSM București
33-20
Dinamo București
AHC Dunărea Călărași
26-22
CSM Făgăraș


LOC
CLASAMENTUL (7)
M
V
E
Î
GOL
PT
+/-
1
Dinamo București
7
6
0
1
204-177
18
+27
2
CSA Steaua București
7
5
1
1
174-156
16
+18
3
HC Odorhei
7
4
1
2
191-172
13
+19
4
AHC Dunărea Călărași
7
4
1
2
176-176
13
0
5
AHC Potaissa Turda
7
4
0
3
194-172
12
+22
6
CSM București
7
4
0
3
189-183
12
+6
7
CS Minaur Baia Mare
7
4
0
3
181-180
12
+1
8
SCM Politehnica Timișoara
7
3
2
2
188-159
11
+29
9
AHC Dobrogea Sud
7
3
1
3
171-172
10
-1
10
HC Vaslui
7
3
0
4
177-204
9
-27
11
CSU Suceava
7
2
1
4
180-192
7
-12
12
CSM Focșani 2007
7
2
1
4
157-171
7
-14
13
CSM Făgăraș
7
1
0
6
171-202
3
-30
14
CS Politehnica Iași
7
0
0
7
184-222
0
-38



Trei schimbări în naţionala României pentru acţiunea ”Porto”. Tricolorii vor susţine săptămâna viitoare două partide de pregătire cu reprezentativa Portugaliei

Naţionala România va participa în perioada 21-27 octombrie la un stagiu de pregătire la Porto, urmând să susţină şi două partide amicale cu naţionala Portugaliei.
Xavier Pascual a anunţat o listă de 21 de jucători încă de la sfârşitul lunii septembrie, numai că între timp, în lot au mai apărut câteva modificări. Mihai Popescu (St. Raphael), căpitanul echipei naţionale, nu va fi prezent la această acţiune, în aceeaşi situaţie fiind Ionuţ Irimuş (Dinamo) şi Dan Racoţea (Wisla Plock). Ultimul nu a jucat în această perioadă din cauza unei accidentări. Cei trei au fost pe lista iniţială, în locul lor fiind convocaţi alţi trei handbalişti, Adrian Ţenghea (Potaissa Turda), Darius Makaria (BM Sinfin) şi Viorel Fotache (Dunărea Călăraşi).
Lotul României care va fi prezent în Portugalia
Portari: Ionuţ Iancu (Tatabanya), Adrian Ţenghea (Potaissa Turda), Darius Makaria (BM Benidorm)
Extreme stânga: Nicuşor Negru (CSM Bucureşti), Chike Onyejekwe (CSM Bucureşti)
Interi stânga: Robert Militaru (CSM Bucureşti), Gabriel Burlacu (CSU Suceava), Ionuţ Ramba (CSM Bucureşti), Viorel Fotache (Dunărea Călăraşi). 
Centri: Alexandru Csepreghi (Creteil), Cristian Fenici (Poli Timişoara), Ramon Şomlea (CSM Bucureşti)

Interi dreapta: Demis Grigoraş (Tatabanya), Javier Humet (CSM Bucureşti), Marius Sadoveac (Tremblay)

Extreme dreapta: Gabriel Bujor (HC Vaslui), Valentin Ghionea (Wisla Plock), Roland Thalmaier (Potaissa Turda)

Pivoţi: Marius Mocanu (Dinamo), Adrian Rotaru (CSM Bucureşti), Andras Szasz (CSM Bucureşti)



Minaur Baia Mare - Steaua 19-21 / Oaspeții s-au impus pe final, după ce au fost conduși doar o dată
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Steaua, acasă, scor 19-21. Gazdele au condus o singură dată, în finalul meciului care s-a disputat în etapa a 7-a din Liga Zimbrilor.

Roş-albaştrii au controlat disputa din Sala Lascăr Pană şi au condus cu 12-10 la pauză. Gazdele puteau da lovitura in partea secundă, după ce Alin Câmpan a dus-o pe Minaur prima dată la conducere, în minutul 55.
Echipa antrenată de Raul Fotonea nu a mai putut, însă, să înscrie însă până la final. A făcut-o în schimb Steaua, de trei ori, iar oaspeţii s-au impus cu 21-19.
Cu acest succes bucureştenii au adunat 16 puncte şi ocupă locul secund în clasament.
"Băieţii au dat dovadă de caracter, de maturitate în momentele dificile în care publicul a pus o presiune fantastică. Au dat dovadă de maturitate şi au reuşit să revină şi să câştige acest joc", a declarat antrenorul Stelei, Ovidiu Mihăilă, la finalul întâlnirii.
Pierre Ragot, cu 8 goluri înscrise pentru Minaur, a fost cel mai bun marcator al partidei. Stelistul Kostadinovic a încheiat confruntarea cu 7 reuşite.

Din umilinţă în umilinţă! Dinamo a fost surclasată de CSM Bucureşti în Liga Naţională de handbal masculin şi arată în ultimele zile ca o echipă care şi-a pierdut complet busola

CSM Bucureşti a învins Dinamo cu 33-20 în derby-ul etapei a 7-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Echipa lui Vlad Caba a legat trei victorii consecutive şi a revenit în Top 5, în timp ce campioana en-titre a suferit primul eşec al sezonului. Dinamo venea însă după o altă înfrângere urâtă în Liga Campionilor, 32-40 cu Elverum.

  • CSM Bucureşti a învins pentru prima dată Dinamo în ultimul an şi jumătate, după şapte partide la rând fără victorie (ultima partidă din ediţia 2015-2016, Supercupa României în 2016, Cupa României 2017 plus alte patru jocuri în sezonul 2016-2017 al LN).
Sezonul 2017-2018 este unul al ”suferinţelor”, cel puţin în primele 40 de zile de competiţii. Toate cele trei mari echipe ale Ligii Naţionale, Dinamo, CSM Bucureşti şi HC Dobrogea Sud Constanţa, au început cu mari probleme în vestiar, iar aceste lucruri s-au reflectat în evoluţii şi în rezultate. CSM Bucureşti a fost prima echipă care a surprins negativ, astfel că după numai patru jocuri s-a intervenit în forţă, iar conducerea tehnică a fost schimbată. Situaţia în vestiar nu s-a ameliorat foarte mult nici după aducerea lui Vlad Caba, dar măcar echipa a început să câştige în Liga Naţională, iar succesul cu Dinamo e posibil să fi adus acum o altă stare în cadrul lotului. Constanţa a schimbat la rândul ei antrenorul după 6 etape, după ce nu câştigase nicio partidă pe teren prorpriu.
Acum, a venit rândul lui Dinamo să sufere drastic. În weekend, echipa a primit nu mai puţin de 40 de goluri în Liga Campionilor la Elverum, iar joi seara a suferit una din cele mai mari umilinţe pe plan intern din ultimii ani, o înfrângere la 13 goluri cu CSM Bucureşti, 20-33. Dacă în prima repriză a mai ţinut cât de cât pasul cu adversara, în repriza a doua echipa campioană a fost doar o umbră a echipei care a dominat cu autoritate ultimii 2 ani handbalul masculin. Ca şi la Skjern sau la Elverum, Dinamo nu a avut atitudine, situaţia fiind explozivă, unde altundeva decât în vestiar! În ciuda acestui rezultat, ”câinii” sunt pe primul loc în campionat, dar mai încălzeşte pe cine acest lucru având în vedere comportarea handbalului românesc la nivel de cupe europene? Atât CSM Bucureşti, dar şi Dinamo şi-au compromis în mare măsură şansele de a depăşi condiţia României pe plan extern în sectorul masculin.
Rezultatele etapei a 7-a, LN de handbal masculin
HC Dobrogea Sud Constanţa – Potaissa Turda 29-27
Poli Timişoara – Poli Iaşi 37-20
Minaur Baia Mare – Steaua 19-21
CSU Suceava – CSM Focşani 19-19
HC Vaslui – HC Odorhei 19-31
CSM Bucureşti – Dinamo 33-20
Dunărea Călăraşi – CSM Făgăraş se joacă mâine.
Primele trei locuri sunt ocupate de Dinamo – 18 p, Steaua – 16 p şi HC Odorhei – 13 p

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu