De foarte multe ori ne întrebăm de ce sportul românesc se află la pământ şi fără prea multe perspective de reveni la un nivel decent de performanţă. Un prim răspuns este simplu de dat: primează interesele personale! Iar un alt exemplu elocvent îl avem chiar azi, în prim-plan fiind chiar ministrul Marius Dunca.
În ultimele luni, Marius Dunca a insistat cu un proiect, prioritizarea federaţiilor! Adică, sporturile olimpice, în principal cele cu şanse mai mari la medalii la Jocurile Olimpice, să fie mai bine susţinute din punct de vedere financiar decât federaţiile neolimpice. Demagogie? Discurs de politician? Cum am putea altfel să interpretăm următoarea situaţie prezentată azi de Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor: campioanele mondiale la canotaj (barca de 8+1 şi două vâsle categoriue uşoară) nu şi-au primit de 4 luni premiile cuvenite prin lege! Pentru care au muncit ani întregi! În schimb, ministrul Marius Dunca a aprobat, de atunci, premieri în valoare de milioane de lei. Numai în luna decembrie, el a semnat pentru premieri în jur de 10 milioane de lei. Nu însă şi pentru titlurile mondiale de la canotaj.
Pentru performaneţele de la Sarasota, sportivii de la canotaj şi colectivele tehnice ar fi trebuit să încaseze 1,3 milioane de lei. Cele două medalii de aur au însemnat şi 66% din zestrea titurilor mondiale obţinute în România în 2017 la sporturile olimpice. Ministerul Tineretului şi Sportului nu a avut bani pentru a recompensa aceste rezultate. În schimb, a avut, spre exemplu, în 19 decembrie, 883.000 de lei pentru a plăti rezultatele de la Campionatul European de fotbal-tenis, care s-a desfăşurat la mijlocul lunii noiembrie în România. Numai în perioada 19 decembrie – 27 decembrie, Marius Dunca a aprobat 41 de premieri pentru tot felul de Federaţii de Karate, Aeromodelism, Dans Sportiv, etc. ”Dansul sportiv are 6.500 de legitimaţi, la canotaj câţi sunt?”, a fost una din explicaţiile bizare oferite de Marius Dunca pentru Gazeta Sporturilor, de parcă ar conta numărul de sportivi, nu medaliile!
Partea şi mai tare este următoarea. În aceste zile, la PSD sunt negocieri intense pentru numirea noilor miniştri în cabinetul Viorica Dăncilă. Zilele trecute, Federico Tavares, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Tenis, strângea semnături prin minister pentru menţinerea lui Marius Dunca în funcţie! Şi ne mai mirăm de ce lucrurile merg aşa cum merg, inclusiv în sportul românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu