România va fi reprezentată în fotbalul italian de încă de un tânăr jucător. Sassuolo Calcio, echipa care în 2013 l-a adus de la Dinamo pe Marius Alexe, tocmai a achiziţionat un component al naţionalei Under 17. Mijlocaşul central Andrei Mărginean (16 ani) a semnat pe trei ani cu clubul din prima ligă din Italia, însă, pentru început, va juca pentru echipa de juniori.
Pentru Andrei Mărginean, pasul la Sassuolo, club care se află pe locul 14 în Seria A, este unul uriaş în carieră. Mijlocaşul evolua la CS Zlatna, o echipă din Liga a 4-a Alba.
„Sunt foarte bucuros că am semnat cu Sassuolo Calcio, pentru că este un club care pune mare accent pe formarea tinerilor jucători. Acest transfer sper să fie o primă etapă din cariera mea, să îi reprezint cu cinste pe toţi cei care au avut încredere în mine. E o nouă provocare şi sper să vă fac mândri de mine pe toţi”, a declarat, pentru ziarul Unirea, Mărginean, ce are un contract valabil până în 2021 cu Sassuolo. În urmă cu un an, Andrei Mărginean era în atenţia celor de la Manchester United şi a mai avut oferte de la alte cluburi din Italia, precum Novara Calcio şi Fiorentina.
Pe lângă banii pe care îi va încasa pentru mijlocaş, CS Zlatna va avea 10 la sută coproprietate în eventualitatea unui transfer ulterior.
„Este un transfer care dovedeşte preocuparea clubului nostru pentru a creşte talente. Ne bucurăm că s-a concretizat această oportunitate, Sassuolo fiind recunoscut drept un club preocupat de formarea jucătorilor de perspectivă. CS Zlatna a dovedit un lucru notabil, că prin muncă şi o echipă mică poate propulsa fotbalişti de viitor. Şi mai avem oferte şi pentru alţi jucători crescuţi în curtea noastră”, a menţionat Cristian Aron, preşedintele CS Zlatna.
„Andrei Mărginean, mijlocaşul central al clubului CS Zlatna şi component al reprezentativei României U17, este noul jucător al gruparii italiene Sassuolo Calcio. Mult succes la noua sa echipa, felicitari familiei, conducerii clubului din Zlatna, lui Ionel Danciar şi tuturor celor care au contribuit la formarea lui!”, a scris pe pagina sa de facebook Cătălin Sărmăşan, agentul de jucători care i-a intermediat transferul lui Mărginean la Sassuolo.
În acest moment, la cluburile din prima ligă din Italia sunt legitimaţi românii Ştefan Radu (Lazio), Vlad Chiricheş (Napoli), Bogdan Lobonţ (AS Roma), George Puşcaş (Benevento Calcio), Adrian Stoian (Crotone) şi Deian Boldor (Hellas Verona).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu