duminică, 7 ianuarie 2018

Handbal masculin | Rezultat de moral pentru România în tentativa de a ajunge la un Campionat Mondial după 8 ani! Tricolorii au câştigat Trofeul Carpaţi după ce au învins Portugalia cu 26-23

România a câştigat Trofeul Carpaţi la handbal masculin, după ce a învins Portugalia în finala întrecerii de la Călăraşi cu 26-23. Cu trei victorii consecutive în această perioadă şi patru obţinute în cinci partide, naţionala lui Xavier Pascual pare pregătită să facă primul pas către Campionatul Mondial din 2019

România a terminat partida cu Bahrain de vineri seara într-o manieră exuberantă şi a început-o pe cea cu Portugalia într-o manieră similară. Tricolorii nu au uitat că în toamnă lusitanii i-au învins de două ori în partidele amicale de la Porto, astfel că au avut o motivaţie în plus pentru finala Trofeului Carpaţi.
Xavier Pascual l-a timis pe Alex Şimicu de la bun început în teren, după ce în ziua precedentă l-a introdus pe parcurs, iar mutarea s-a dovedit a fi câştigătoare. De fapt, axa de la St. Raphael, Mihai Popescu – Alex Şimicu, a funcţionat aşa cum doar ne-am imaginat în ultimii ani, adică foarte bine, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Interul stânga a dinamizat atacul, în timp ce portarul a continuat să fie îngerul păzitor al României. După 14 minute de joc, tricolorii au reuşit să-şi dubleze avantajul, 8-4, dar diferenţa a continuat să se mărească.
Antrenorul le-a găsit loc în echipă, în acelaşi timp, atât lui Şimicu, cât şi lui Dan Racoţea, Grigoraş şi Humet s-au completat bine în partea dreaptă a liniei de 9 metri, astfel că naţionala a ajuns la 11-5 (min. 17) şi 12-6 (min. 19). Portugalia a cerut time-out, ”Pasqui” a făcut câteva schimbări în atac, iar partida s-a echilibrat în numai câteva minute: 12-10 (min. 25). Odihnit pentru câteva minute, Şimicu a reintrat în teren şi a deblocat atacul cu golul personal numărul 4, Popescu a lucrat foarte bine cu apărarea, iar până la pauză România s-a desprins din nou la 5 goluri: 15-10. După 30 de minute l-am remarcat din nou pe Mihai Popescu, cu 9 intervenţii, dar şi modul cum a jucat naţionala atacul în poziţional, cu 8 goluri înscrise de la distanţă! Cu Bahrain, în acelaşi interval, doar Csepreghi reuşise să înscrie un gol de la 9 metri.
Repriza a doua a început cu un eurogol înscris de Humet dintr-o aeriană, apoi au urmat alte momente în care s-au remarcat ”francezii” Popescu, Şimicu, dar şi Ionuţ Iancu, intrat pentru a apăra o aruncare de la 7 metri, şi Demis Grigoraş. România a ajuns astfel la 7 goluri, 18-11 (min. 38). O singură problemă majoră ar mai trebui rezolvată de antrenorul echipei naţionale în următoarea perioadă, pentru ca România să-şi sporească şansele de a ajunge din nou la un turneu final, constanţa! Şi în partea secundă, tricolorii au intrat într-o perioadă în care şi-au pierdut luciditatea în atac. Naţionala nu a reuşit să marcheze vreo 9 minute, iar Portugalia a mai redus din diferenţă, 20-15. 
Xavier Pascual a revenit la varianta de atac cu trei interi, cu Şimicu, Grigoraş şi Racoţea, ultimul fiind şi cel care a întrerupt perioadă mai secetoasă: 21-15 (min. 49). Evident, tricolorii au fost în pierdere de viteză în ultima parte a jocului, dar au avut inteligenţa pentru a-şi ţine adversarii la distanţă. România s-a impus după 60 de minute cu 26-23 şi are moral bun pentru ceea ce urmează în perioada următoare.
România – Portugalia 26-23 (15-10)
Popescu, Iancu – portari; M. Bujor, Ramba, Şimicu 5, Rotaru 2, Grigoraş 5, Racoţea 3, G. Bujor 2, Soare 1, Negru 2, Csepreghi, Humet 3, Fenici 1, Fotache, Onyejekwe, Militaru, Thalmaier 2
Pentru naţionala masculină a fost ultimul test înaintea preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2019, care se vor desfăşura săptămâna viitoare în Italia. România va avea ca adversari Italia, I. Feroe şi Ucraina în perioada 11-13 ianuarie, iar pentru a avansa într-un play-off, ultima fază a calificărilor, trebuie să se claseze pe locul 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu