Casele de pariuri încep să întoarcă din banii pe care îi adună pe teritoriul României. După ultimul contract semnat de FRF, toate competițiile majore din România, naționala și patru dintre cele mai importante nume sunt sponsorizate de agenții de pariuri.
FRF a anunțat un nou parteneriat important din acest sezon. Cupa României și Liga 2 vor fi sponsorizate de Casa Pariurilor și vor prelua numele agenției. Este cel de-al doilea contract important semnat de Federație cu o casă de pariuri după cel al naționalei României cu Fortuna.
LPF a parafat și ea la începutul acestui sezon o înțelegere cu Betano pentru sponsorizarea Ligii 1. Agenția este și sponsorul principal al celor de la CS U Craiova. Dintre formațiile importante, FCSB are un parteneriat cu NetBet, în timp ce două echipe din Liga 4 – București, CSA Steaua și Academia Rapid, au semnate înțelegeri cu Bet Arena, respectiv Superbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu