luni, 30 octombrie 2017

Liga 1 | Când nicio anchetă a lui Dănciulescu nu-i mai poate salva pe Filip şi ai lui. Dinamo - Viitorul 0-4

Îmbătaţi de parfumul unui tricou în care au evoluat Lucescu, Dudu Georgescu, Dumitrache, Augustin, Mateuţ, Sabău, Hâldan sau Fl. Petre, dinamoviştii au chef de fotbal, dar doar îl mimează. Mai întâi se pune scut Dănciulescu. Oficialul spune răspicat, la Digisport, că a finalizat ancheta în privinţa sindrofiei de la Piatra Neamţ, dezvăluită joi, de ProSport. Şi contraatacă, clamând că siteurile de sport vor doar să-şi mărească numărul de vizualizări. Nu, Danciu! La Dinamo e un sat fără câini, iar tu eşti părtaş la babilonia în centrul căruia se află mereu, preferatul şi prietenul tău, fostul căpitan Filip! Ancheta e tardivă, poziţia clubului trebuia dată a doua zi, că doar stafful n-a dormit în telegondola lui Pinalty şi conducerea la Central. Restul? Îngheaţă şi Dâmboviţa după versiunile cu Bayern - Leipzig sau alte variante pe care nici Mutu - nu Adrian - Mutu care trăieşte pentru voi - nu le-ar înghiţi pe nemestecate!



Dar petrecerea din Piatra se poate transforma într-un party în Ştefan cel Mare. Filip nu e Ziege, Tarnat, Lizarazu sau Alaba, dar are capacitatea de a-l bloca pe Chiţu. Dar şi a-l pune în valoare pe Nemec. Hagi se apără cu Ţîru - "ia-l, Gigi pe Ţîru!", cum ar spune Ion Crăciunescu, şi joacă în banda stângă cu puştiul olandez de 19 ani Bradley De Noojer. În rest, garnitura obişnuită de la Ovidiu. La Dinamo, textila e pe braţul lui Anton, speranţa e în ştiinţa lui Nemec şi reflexele lui Penedo. Ce să mai facă şi Miriuţă!? Nici de pe bancă dacă ar ţâşni cu izmenele lui Kiraly şi viteza lu Gera n-ar reuşi să dejoace faza ţesută de Ţucudean şi Chiţu. E minutul 7, mingea curge ca pe aţă, arădeanul îl lansează pe Chiţu care profită de somnolenţa "câinilor" şi plasează mingea pe lângă Penedo. E 1-0, dar partida abia a început. Nedelcearu dă primul semn al revenirii ('19), gazdele presează, dar şutul din întoarcere trimis înşelător de Costache e respins pentru bliţuri de Râmniceanu. Dănciulescu anchetează, Hagi dă cu şapca de pământ, fanii lui Dinamo cântă. Răbdarea e o virtute pe care ei încă o mai au. Până când însă? Doar Nemec joacă în altă ligă, reia periculos, dar fostul dinamovist Râmniceanu salvează din nou ('22). Cu garda jos, Dinamo lasă spaţii mari, de care campioana poate profita. Şi nu stă pe gânduri. De Noojer aduce aminte de  Babel pe Giuleşti, îl culcă pe Romera cum o făcea fostul internaţional olandez cu Ogăraru, şi centrează în faţa porţii. Ţucudean ia prim-planul în duelul cu Filip ('22) şi înscrie pentru scorul pauzei, 2-0 pentru Viitorul, într-o repriză care mai consemnează doar ratarea lui Ganea într-o mare de erori ale defensivei dinamoviste.
Contra şi Mutu privesc meciul cu sigla FRF în dreptul inimii, Albin, preferatul lor, e pe undeva prin... ce mai contează! A rămas doar Bokila din proiectul fostului duo. Şi congolezul intră la pauză să mai pună o compresă rece pe fruntea lui Negoiţă. Miriuţă mizează şi pe Nica. Hanca şi Dudea rămân la vestiare. Dănciulescu încă anchetează, Hagi gesticulează. Eric dă din cap aprobator, dar Bokila ratează din apropiere ('49). Mingile îl caută pe Nemec, dar slovacului nu-i iese nimic. Cu un sistem 3-4-2-1, Viitorul aruncă momeala. Gazdele o înhaţă, se aruncă în atac, dar pe contră, Eric majorează scorul ('52), cu un şut la firul ierbii. Fanilor le sare muştarul şi o mână de suporteri ai gazdelor sprintează spre oficială. Forţele de ordine intervin rapid, jocul se reia. Dinamo rămâne în 10 după ce Costache se accidentează. În inferioritate numerică, Dinamo e groggy şi Vană, intrat în locul lui Eric, mai înfige un pumnal în inima dinamoviştilor, 4-0 ('80), după o acţiune în vitează a olandezului De Noojer.
Se termină rău pentru Dinamo, o echipă cu pretenţii mari, o echipă la care jucătorii încă n-au auzit de spiritul lui sacrificiu al unor legende precum Dudu Georgescu, Mateuţ, Hîldan sau Niculae. În afara play-off-ului, pe 7 cu 21 de puncte, Dinamo mai poate spera doar... într-o anchetă a lui Dănciulescu.


Dinamo - Viitorul 0-4 
(Chiţu 7, Ţucudean 21, Eric 52, Vînă 80)

Dinamo: Penedo - Romera, Nedelcearu, Dudea (Nica 46), St. Filip - Anton, Nascimento (I. Şerban 58) - Hanca (Bokila 46), Costache, Salomao - Nemec

Rezerve: Brănescu, Rivaldinho, Oliva,  Corbu

Viitorul: Râmniceanu - Dani Lopez (Horj 76), Hodorogea, Ţîru, De Nooijer - Cicăldău, Mladen, Cr. Ganea - Eric (Vână 76)  - Ţucudean, Chiţu
Rezerve: Tordai, Ghiţă, Măţan, Ciobnau, Băluţă



link-ul video al rezumatului: https://youtu.be/QymkF58R6A0



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu