„În 4 ani, vă spun că e prima oară când vorbesc cu domnul Iorgulescu.“ Este duminică, după prânz, mai sunt vreo 20 de ore până la alegerile pentru preşedinţia LPF, iar interlocutorul, conducător de club din Liga 1, îi lasă de înţeles jurnalistului că-l va vota pe Iorgulescu. OK, dar de ce îl mai votaţi, dacă după 4 ani de şefie v-a căutat abia acum, când are nevoie de dumneavoastră?, vine mirarea reporterului. Cel chestionat, un tip inteligent şi competent în gestionarea clubului său, simte penibilul situaţiei, dar nu poate răspunde sincer. Mai ales la telefon. Justificarea sună neconvingător, omul nu crede nici el ce spune, dar n-are ce face: acum, când, în sfârşit, l-a cunoscut pe omul Gino, i-a inspirat încredere; are convingerea că, în noul mandat, va fi mai interesat de soarta cluburilor; speră că va fi mai bine, că va fi mai energic; i s-a părut om serios şi echilibrat etc...
Teatru absurd cu şefi de cluburi
Au fost, duminică, discuţii care au semănat cu replicile din piesele de teatru absurd. Convorbirea cu oamenii a suferit prin incoerenţă a firului logic, dialoguri repetitive şi fără sens într-o monotonie şi apatie dezarmantă. Cei care n-au pus capăt dialogului în mod ciudat de abrupt, de parcă le-ar fi fost teamă de ceva, s-au declarat nemulţumiţi de Iorgulescu, dar spuneau că-l vor vota. Nu puteau explica de ce îl vor alege pe un om care nu doar că n-a făcut nimic în primul mandat, dar nici nu s-a obosit măcar să mimeze că va face ceva în cel de-al doilea. Părea ca şi cum o fatalitate, un destin, mâna nevăzută a înşişi zeilor de pe Olimp i-ar fi împins către deznodământ.
Au fost şi momente stânjenitoare. „Bine, dar dacă din 2013 până azi n-a întrebat o singură dată de sănătate, ce garanţie aveţi că o va face de mâine încolo?“, a fost o întrebare. „Pare om bun…“, a venit răspunsul unuia din cei întrebaţi. Atât? „Pare om bun“ e atuul, după 4 ani de mandat? Adică, nici măcar nu sunteţi siguri de chestia asta? Mergeţi la feeling?
Până la urmă, Iorgulescu n-are de-a face, precum Burleanu, la FRF, cu 300 de electori (culmea e că şeful federaţiei măcar aici stă bine, cunoaşte personal o parte însemnată a votanţilor). La Ligă sunt 14 cluburi mari şi late. Probabil că mai mult de două ore pe săptămână nu i-ar lua să-l sune pe fiecare în parte: „Ce mai faci? Cum vă descurcaţi? E totul OK, aveţi nevoie de ceva?“. Şi gata. Nu doare. Vă închipuiţi că nici măcar aceste dialoguri n-au existat până acum?
4 ani apocaliptici. Şi un supliment de încă 5
Profesional vorbind, cluburile n-ar fi avut niciun motiv raţional să-l (re)aleagă pe Iorgulescu. Puţinele iniţiative demarate în 2013 s-au împotmolit.
> Reforma campionatului, transformarea Ligii 1 dintr-o competiţie clasică de 16-18 echipe într-una restrânsă, cu 14 echipe şi sistem play-off/play-out, e cu două feţe. Aparent, s-a obţinut o concentrare a valorilor şi un anumit reviriment al interesului. Reversul monedei: jucate cu frecvenţa de unul la o lună, derby-urile s-au devalorizat, sezonul regulat aproape că nu mai are miză, numărul oraşelor implicate în întrecere a scăzut, fondul de fotbalişti a scăzut şi el. Singura măsură clar benefică, introducerea regulii de minimum un jucător sub 21 de ani pe echipă, nu îi aparţine lui Iorgulescu (care s-a opus), ci lui Burleanu.
> Cupa Ligii, lansată cu surle şi trâmbiţe, s-a desfiinţat după ce banii cuveniţi premierii cluburilor au dispărut în ceaţă. Liga nici azi nu răspunde unde sunt sutele de mii de euro pe care ar fi trebuit să-i încaseze competitoarele.
> Actualul şef al LPF s-a poziţionat clar de partea deţinătorilor drepturilor TV şi contra cluburilor, încercând, după numai un an de la semnarea contractului, să forţeze o reducere substanţială a acestuia (de la 27,5 milioane la 21 de milioane pe sezon). La momentul respectiv, manevra a fost blocată cu furie de cluburi.
> În continuare, ca şi pe vremea lui Dragomir, Liga 1 începe şi se termină, în fiecare sezon, la TAS. Iorgulescu şi-a prezentat colaboratorii cu mândrie în 2013: jurişti, experţi, oameni care lucraseră în străinătate... Efectul: zero. Nicio iniţiativă de modificare a regulamentelor astfel încât să se pună capăt confuziei şi arbitrarului. Din contră: Liga 1 a trecut la sistemul play-off fără să clarifice toate problemele juridice care decurg de aici.
> LPF a devenit, mai abitir ca înainte, o instituţie opacă. Totul se face pe tăcute şi pe sub masă. Şefii de cluburi bolborosesc nemulţumiţi că, dacă vrei să câştigi un caz la comisii, trebuie să iei legătura cu o anumită avocată. Anul trecut, ProSport a demonstrat cu acte că Liga încălca legislaţia României şi a UE permiţându-le cluburilor să legitimeze jucători extracomunitari fără să aibă permis de muncă. Autorităţile statului au declanşat anchete, dar LPF a refuzat să ofere vreun detaliu.
> Corespondenţa cu cluburile este minimă. Din când în când, din birourile Ligii pleacă spre membrii săi câte o circulară în care li se propun tot felul de năzbâtii, cum ar fi aceea de a-şi ceda spaţiul publicitar de pe stadioane contra câtorva mingi.
> Comunicarea cu publicul este zero. Liga e la fel de prezentă în viaţa fotbalului pe cât de prezent este şi preşedintele său.
> Organizarea Ligii 1 este, literalmente, la discreţia televiziunilor. Spectatorii, plătitorii de bilete, sunt ultimii în lanţul trofic. Nimeni nu-i bagă în seamă, iar de respectat drepturile – nici nu mai vorbim. Dacă un post TV vrea ca un meci programat în decembrie să înceapă la ora 21:00, atunci aşa va fi. Chiar dacă, evident, la -15 grade, cu tribunele troienite şi terenul bocnă (altă normă la care Liga închide ochii: aceea ca gazonul să aibă OBLIGATORIU instalaţie de încălzire funcţională), pe stadion nu va fi nici ţipenie de om.
> În primăvară, Burleanu şi-a pus în aplicare intenţia de a pune şaua pe LPF. La Adunarea Generală a FRF, a făcut ce-a vrut: a obţinut reducerea numărului de membri ai Ligii în Comitetul Executiv al FRF, a eliminat postul de vicepreşedinte cuvenit şefului LPF, a trecut la vot proiectul de instituire a unei comisii a fotbalului profesionist sub egita federaţiei, a validat ideea ca o parte din drepturile TV ale Ligii 1 să meargă la FRF sub formă de „taxă de solidaritate“. Iorgulescu a fost, realmente, incapabil să apere interesele oamenilor care-l trimiseseră acolo. A mormăit câteva fraze neconvingătoare, apoi s-a prăbuşit, epuizat, pe scaun, la prezidiul pe care nu-l părăsise nici măcar în pauză. Nici măcar toate cluburile din Liga 1 n-au fost alături de Gino: două au votat cu Burleanu. Lamentabil.
În context, nici n-are rost să mai înceapă şi ziariştii să se vaite: printre foarte puţinele idei ale lui Iorgulescu a fost aceea ca Liga să emită un fel de certificate de bună purtare în baza cărora să se elibereze acreditări la meciuri. Scrii rău de Ligă sau de cluburi? Te-ai ars! Primeşti interdicţie. Operaţiunea a fost girată, la acel moment, de Dumitru Graur, ajuns şef la Asociaţia Presei Sportive. Ideea a fost însă abandonată după reacţia virulentă a ziariştilor şi mulţumită sprijinului societăţii civile.
Când ziariştii ajung să-i propună şefului Ligii soluţii de redresare. Iar acesta răspunde ca un disc zgâriat: nu se poate, nu se poate, nu se poate…
De fapt, tot ce se întâmplă în aşa-zisul fotbal profesionist din România e suprarealist şi ridicol. ProSport a relatat, încă de luni, că vechiul/noul preşedinte al LPF a venit la conferinţa de presă a învingătorului ca să le spună ziariştilor din sală că „nu se poate!“.
Au fost acolo secvenţe antologice. Exasperaţi de apatia şi lipsa de entuziasm a lui Iorgulescu, jurnaliştii din sală au început să-i propună ei soluţii de revigorare.
- De ce nu împrumutaţi ideea contracandidatului de a reînfiinţa campionatul de tineret? Ar fi bine, pe vremea mea aşa era, dar n-avem bani şi nici terenuri, vine răspunsul.
- Dar de ideea cu proba video în arbitraj ce ziceţi? Ei, ce frumos ar fi, dar nu sunt bani! Dacă dă cineva banii, vreo 1,8 milioane de euro... Acceptăm chiar şi sponsorizări, parează şeful LPF.
- De ce nu v-aţi împăcat cu FRF, ca să puteţi lucra împreună? Ooo, dar eu sunt dispus la dialog, numai că atât se poate! Deşi sunt mai în vârstă, am făcut mereu primul pas spre domnul preşedinte al federaţiei. Nu ştiţi dumneavoastră, dar eu m-am mai întâlnit cu domnul Burleanu...
- Măcar drepturile TV le veţi menţine la nivelul de acum? Vom încerca, însă cu condiţia ca să primim acceptul cluburilor de a folosi spaţiul de reclamă de pe stadioane...
Lista întrebărilor e mai lungă, însă aţi prins deja ideea: ar fi frumos, dar e prea complicat, mereu apare câte o problemă...
În contrapartidă, ambiţiile lui Iorgulescu sunt mult mai modeste. Planul său? Câteva declaraţii de bune-intenţii, fără niciun deadline, fără niciun plan, fără nicio claritate: am vrea să fie mai bine, vom încerca să promovăm mai mult jucătorii tineri, ne dorim să crească nivelul competiţiei, vom comunica mai des. Şi gata.
Aceasta este lista cu care noul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal porneşte la treabă. Are timp până în 2022 să o realizeze. Să fie bine ca să nu fie rău!
O statistică, o întrebare şi niciun răspuns
Cătălin Tolontan a publicat miercuri, pe blogul său, o analiză interesantă, care măsoară statistic colapsul fotbalului intern. 1.000 de meciuri din ultimii trei ani, rulate cu softul unei companii de publicitate, arată că ratingul mediu al Ligii 1 la DigiSport este de 1,3. Cum cifra e trasă în sus de derby-uri, e destul de clar că 80% din partide au audienţă sub un punct de rating.
Tradus: nu se uită (aproape) nimeni la meciurile lui Gino.
Dacă în faţa televizoarelor sunt o mână de oameni, iar pe stadioane – nimeni, unde a plecat publicul?
Dar nu e ca şi cum i-ar păsa cuiva... Asta e o problemă care rămâne să-i frământe pe ziarişti. Iorgulescu, specialiştii săi şi cluburile au alte chestiuni, mult mai serioase, de analizat...
Când nu există Prinţ care să salveze poporul. Şi nici popor dornic de izbăvire
Problema pare insolvabilă. Alternativa la Iorgulescu, necunoscutul Sorin Drăgoi, nu i-a convins pe preşedinţii de cluburi. Omul a salvat anul trecut Timişoara de la retrogradare deşi a plecat cu un handicap de 14 puncte şi fără să apeleze la bani publici. Dar n-a fost de ajuns. Lumea fotbalului seamănă cu o castă. Oamenii se votează între ei. Este un univers în care „specialiştii“ sunt reciclaţi la infinit, până dispar fizic, şi unde niciun eşec nu e îndeajuns de mare pentru a compromite pe cineva. Poţi să falimentezi azi un brand uriaş, că mâine vei fi invitat să preiei conducerea executivă a altui club important. Pe care-l vei băga, de asemenea, în insolvenţă, dar numai ca să îţi fie rampă de lansare către următorul club. Şi tot aşa. Ţara e mică, nimic nu se pierde (în afară de banii altora, cel mai bine - de la buget), totul se transformă.
Drăgoi şi-a făcut iluzii că poate câştiga. E greu de spus pe ce s-a bazat. Probabil că tot pe sprijin politic, dar ceva s-a întâmplat şi pe parcurs a fost abandonat. N-a mai corespuns.
Preşedintele Timişoarei a scris un program cu măsuri de redresare a LPF, a fost în turneu electoral, pentru a discuta cu fiecare în parte. N-a convins pe nimeni. Crede, azi, că a fost victima unei implicări politice, că situaţia votului s-a răsturnat în ultimele 24 de ore, iar declaraţiile lui Dragnea, date publicităţii în crucea nopţii de dinaintea alegerilor, i-au întărit suspiciunile.
Nu ştim dacă Drăgoi are acoperire în ceea ce spune. Există antecedente: liderul PSD a procedat la fel şi acum patru ani, când i-a convocat pe şefii cluburilor la restaurant tot noaptea, chiar înaintea votului decisiv, pentru a le cere să-l lase pe Dragomir şi să-l susţină pe acelaşi Iorgulescu.
În paralel, semnele că preşedintele în exerciţiu avea sprijinul puternic al unui important număr de cluburi (în frunte cu FCSB, CFR şi Dinamo) apăruseră cu mult înainte.
Pe scurt, dacă Iorgulescu nu există, în schimb, nici Drăgoi nu părea să fie ce trebuie.
Machiavelli spune în „Principele“ că, pentru a se impune şi a izbândi, un lider are nevoie ca: a) poporul respectiv să fie copt pentru schimbare, pentru apariţia unui om providenţial, pentru un „Principe“, b) „Principele“ respectiv să apară exact la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu.
Nu e cazul fotbalului românesc, în general, şi al Ligii, în particular. Se poate spune că nici „poporul“ nu e gata de schimbare şi nici „Principelel“ nu e prin preajmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu