La mijlocul acestei săptămâni, în Cupele Europene au fost programate primele meciuri oficiale de volei din 2018 pentru echipele feminine de club românești. După calificările celor două formații din Cupa Challenge, obținute marți de Știința Bacău și CSM Târgoviște, voleiul românesc a primit și joi o veste foarte bună. În al doilea său meci din Liga Campionilor, CSM Volei Alba Blaj (FOTO) a jucat în deplasare cu Developres Skyres Rzeszow (Polonia) și a obținut a doua victorie de trei puncte! Campioana României se află într-o postură excelentă pentru calificarea în faza eliminatorie a competiției, pentru că urmează cele două partide cu Mulhouse, prima în deplasare. Încă două succese ar însemna 90% câștigarea grupei!
Succes incredibil pentru Volei Alba Blaj în etapa a doua a Ligii Campionilor la volei feminin. Echipa pregătită de sârbul Darko Zakoc a trecut cu 3-0 în deplasare de puternica formație poloneză Developres SkyRes Rzeszow, după ce în prima etapă, realizase o altă surpriză, trecând tot cu 3-1 de campioana Elveției, Volero Zurich, la Sibiu. În Polonia, ardelencele au avut emoții doar în setul al doilea. L-au câștigat pe primul la 19, iar apoi au avut 24-20 în cel de-al doilea. Rzeszow a egalat la 24, apoi la 25, soarta setului fiind tranșată de românce în prelungiri, 27-25! În setul trei Alba Blaj a defilat spre o victorie de puțini sperată, punând capăt meciului la 25-17, după 80 de minute de la începutul partidei. Cubaneză Ana Abel Clager a fost, de departe, MVP-ul partidei, reușind de una singură 29 de puncte! Evoluții foarte bune și pentru internaționalele române Adina Salaoru și Nneka Oniejekwe. Campioană României va juca umătorul meci pe 24 ianuarie, în Franța, contra formației ASPTT Mulhouse. Mullhuse a pierdut primul joc în Polonia, 1-3, iar în etapa a doua urma să joace aseară, la Zurich, cu Volero. Prima clasată în fiecare din cele 4 grupe ale Ligii Campionilor, plus două echipe cu cea mai bun linie de clasament, de pe poziția a doua, se vor califica în Play-off-ul 6 al Ligii Campionilor.
Știința Bacău s-a calificat după set de aur câștigat la Baku!
Marți, Știința Bacău a obținut o calificare după mari emoții în meciul de la Baku, pentru că Azerrail a câștigat returul cu 3:0 și calificarea s-a decis după set de aur!
În optimi, formația antrenată de Florin Grapă va întâlni, surprinzător, echipa elvețiană Sm'Aesch Pfeffingen, care a eliminat-o pe Mladost Zagreb chiar în Croația, după ce în tur pierduse cu 3:1! Ca și băcăuancele, Pfeffingen a avut nevoie de set de aur, câștigat cu 15:10, după ce și-a adjudecat returul cu 3:0.
Așa cum am prevăzut, CSM Târgoviște a dispus și la retur de Levski Sofia, iar în optimi o va avea ca adversară pe Olympiacos Pireu (Grecia), care a eliminat o formație din Spania, Minis de Arluy VB Logroño.
Miercuri, în Rusia, CSM București nu a fost departe de a furniza o surpriză uriașă la returul cu Uralochka-NTMK Ekaterinburg! Formația oaspete a condus cu 2:1 la seturi și a cedat la mare luptă actul al patrulea, pe care dacă îl câștiga putea ajunge să tranșeze calificarea în optimile Cupei CEV după disputarea setului de aur.
Rezultatele echipelor românești în Cupele Europene la volei:
FEMININ
Liga Campionilor, Grupa A, etapa a doua:
Developres Skyres Rzeszow (Polonia) - CSM Volei Alba Blaj 0:3 (19:25, 25:27, 17:25)
Au evoluat pentru Blaj: Barakova 5p - Cleger Abel 29p, Nneka 5p, Thomaz de Aquino 4p, Crncevic 12p, Salaoru 5p, Vujovic-libero.
Au mai jucat: Mollers, Morales, Ilyasoglu.
Rezerve neutilizate: Rus, Koleva, Alvarez Hernandez.
Antrenori: Darko Zakoc și Stefan Ljubicic.
Celălalt meci din grupa Blajului: Volero Zürich (Elveția) - ASPTT Mulhouse VB (Franța) 2:3 (19:25, 18:25, 25:23, 25:23, 10:15)
Clasament Grupa A: 1. BLAJ 2 victorii (6 puncte, setaveraj 6:1); 2. Rzeszow 1v (3p, 3:4); 3. Mulhouse 1v (2p, 4:5); 4. Volero 0v (1p, 3:6).
Cupa CEV, 16-imi de finală, manșa retur:
Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia) - CSM București 3:2 (23:25, 25:19, 15:25, 25:22, 15:8) - în tur 3:0 - 5-1 scor final general
Au evoluat pentru CSM București: Hashimoto 2p - Brakocevic-Canzian 27p (6 ași), Koolhaas 9p (3 blocaje), Trushkina 17p (3 blocaje), Markevich 8p, Baciu 13p, Cebic-libero.
Au mai intrat: S. Medic, O. Medic, Radosova.
Rezerve neutilizate: Signorile, Zadorojnai, Ispas-libero.
Antrenori: Ferhat Akbaş și Marius Măcicășan.
Cupa Challenge, 16-imi de finală, manșa retur:
Azerrail Baku (Azerbaidjan) - Știința Bacău 3:0 (25:23, 27:25, 25:14) - în tur 1:3 - 3-3 scor final general, 13:15 în set de aur
Au evoluat pentru Știința: Kapelovies - Rogojinaru 14p, Șipoș 3p, Faleș 7p, Cazacu 12p, Hambele-Lupa 9p, Albu-libero.
Au mai intrat: Filipaș 6p, Ciocian, Radu, Ciucu-libero.
Rezervă neutilizată: Berdilă.
Antrenori: Florin Grapă și Aurel Cazacu.
CSM Târgoviște - Levski Sofia (Bulgaria) 3:0 (25:23, 25:16, 25:22) - în tur 3:1 - 6-0 scor final general
Au evoluat pentru CSM Târgoviște: Smith 3p - Collar 17p, Hroncekova 5p, Wojcieska 4p, Fairs 11p, Souza Ziegler 4p, Durr-libero.
Au mai intrat: Calotă, Marciu 3p, Roșca 3p.
Rezervă neutilizată: Trică.
Antrenori: Guillermo Naranjo Hernandez și Akis Efsthatopoulos.
MASCULIN
Cupa CEV, optimi de finală, manșa tur:
ACH Volley Ljubljana (Slovenia) - Arcada Galați (marți 16 ianuarie 2018, ora 19.00)
Cupa Challenge, optimi de finală, manșa tur:
Steaua București - Benfica Lisabona (Portugalia) (joi 18 ianuarie 2018, ora 18.00) - se joacă în Sala Regimentului de Gardă "Mihai Viteazu"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu