Conducătorii FC Botoşani au anunţat că singurul jucător pe care l-au împrumutat şi care va reveni în vară la echipă este mijlocaşul Marian Târşa (19 ani - foto mic). Restul fotbaliştilor din lot nedoriţi pentru partea a doua a campionatului au fost anunţaţi că nu mai intră în vederile antrenorul Costel Enache şi pot semna cu oricine doresc.
Cornel Şfaiţer,
preşedintele FC Botoşani, a declarat că Târşa avea şanse mici de a juca în a doua parte a sezonului şi a preferat să-l împrumute la Academica Clinceni, în Liga a 2-a, acolo unde poate evolua etapă de etapă.
"La momentul acesta, doar Târşa este împrumutat. El va merge la Clinceni. Am discutat cu el, a vrut să meargă. Are nevoie de jocuri. În prima parte a campionatului a avut şi neşansa de a se accidenta. A demonstrat că merită să rămână la FC Botoşani. El are nevoie de jocuri, iar din vară ne vom baza pe el. Merge la Clinceni unde este o bază bună de pregătire, un antrenor tânăr. Cu ceilalţi jucători am reziliat contractele. Ne interesează doar tineri de perspectivă. O să mă ocup personal de lucrul acesta", a spus preşedintele executiv Cornel Şfaiţer.
Originar din Vaslui, Marian Târşă a debutat în Liga 1 sezonul trecut, la CSM Poli Iaşi, pentru care a evoluat în total în şapte meciuri. În vara anului 2017 mijlocaşul a ajuns la FC Botoşani, unde a apucat să joace în prima ligă doar un meci, cu FCSB.
Robert Elek (29 de ani, atacant), Benjamin Kuku (22 de ani, atacant) şi Alexandru Târnovan (22 de ani, mijlocaş) sunt jucătorii cu care s-a reziliat contractului şi care îşi pot căuta alte echipe unde să joace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu