Handbal masculin - echipa națională | Au suferit, dar s-au calificat! România a terminat la egalitate cu Ucraina şi s-a calificat în play-off pentru Campionatul Mondial din 2019

Naţionala de handbal masculin a smuls punctul de care avea nevoie pentru a trece în următoarea fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2019. România şi Ucraina au terminat 26-26, astfel că tricolorii au câştigat grupa preliminară de la Bolzano şi vor juca în play-off-ul din luna iunie.

Accidentat în partida cu I. Feroe, Alexandru Şimicu nu a evoluat în ”finala” cu Ucraina. În locul lui a intrat în echipă Ionuţ Ramba. Xavier Pascual a efectuat două modificări în lot, a doua fiind la nivelul extremei dreapta, Marius Sadoveac în locul lui Gabriel Bujor.
Ucraina a condus în prima repriză în două rânduri la diferenţă de 5 goluri, cu 11-6 (min. 21) şi 12-7 (min. 25). La sfârşitul primei reprize, adversarii l-au pierdut pe centrul Oleksandr Tilte, care a primit direct cartonaş roşu pentru intrare brutală la Ionuţ Ramba.

La pauză, Ucraina s-a dus cu 14-11 și încrederea că se poate. Numai că Pascual și băieții lui au profitat de pauză, și-au limpezit mințile, și-au regăsit și picioarele, și au șters avantajul advers în doar două minute: 14-14. Câteva momente mai târziu, când România a preluat conducerea, 17-16 și apoi 18-17, mulți ne-am spus că lucrurile au intrat în normal.

Dar Ucraina s-a ținut bine, a trecut iar în față și, chiar dacă ținta principală – cele șase goluri avans – a dispărut, ambiția a rămas. Poate tocmai de-asta, ultimele 10 minute ale meciului au fost și cele mai frumoase: puține greșeli și multe reușite colective (între care și o aeriană superbă a României), un ritm bun și sentimentul încurajator că se joacă la un nivel bun.

Și chiar dacă Ucraina s-a distanțat din nou la două goluri, 26-24, naționala României a reușit – prin parada grozavă a lui Popescu și pătrunderea curajoasă a lui Ramba – să obțină egalul și, odată cu el, biletul către un meci de baraj care va pune verdictul peste ambițiile și puterile României.

România – Ucraina (11-14)

Iancu, Popescu – portari; Ramba 4, Rotaru 1, Grigoraş 10, Racoţea 1, Sadoveac 4, Soare 2, Negru 2, Csepreghi 1, Humet, Fenici, Fotache, Onyejekwe 1, Militaru, Thalmaier

Contextul

Turneul de la Bolzano – cel mai important oraș din Tirolul de Sud, o bogată regiune autonomă de la granița cu Austria – a fost un pas obligatoriu spre Mondialul de anul viitor. Ultimul pas va fi încercat în vară, într-un baraj în dublă mansă cu una dintre echipele care joacă zilele astea la Campionatul European din Croația. Nu va fi deloc ușor, de vreme ce din ultimele 10 turnee mondiale, România a prins doar două. Ultimul, în 2011 (Suedia), terminat cu un loc cinci într-o grupă de șase din care s-au calificat mai departe Danemarca, Croația și Serbia.

Dar echipa asta a pornit, de mai bine de un an, pe un drum nou și ambițios, iar câteva motive de optimism există deja. Primul – cel mai important – ține de proiectul propus și de jocul arătat. De când a fost preluată de Xavier Pascual, cunoscutul antrenor de pe banca Barcelonei, naționala asta arată (mult) mai bine și, cu excepția unui meci pierdut clar în fața Belarusului, a reușit să joace un handbal convingător în celelalte cinci jocuri oficiale de până acum. E drept că victoriile din noiembrie 2016, contra Belarusului și a Poloniei, au fost anulate de cele patru înfrângeri din prima parte a anului trecut, dar poate că acea grupă de calificare la Euro 2018 (12-28 ianuarie, în Croația) a venit puțin prea repede.

Acum, Pascual își cunoaște mai bine echipa, jucătorii au înțeles mai precis ce li se cere: atitudine bună și mult curaj, disciplină tactică și asumarea fără rest a obiectivului final: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2020. O ispravă ca asta s-ar traduce (ca o consecință) în reașezarea naționalei masculine în plutonul echipelor bune ale handbalui masculin, un contact pierdut pe la jumătatea anilor ’90. (De la ultima medalie internațională, un bronz mondial câștigat în Cehoslovacia, au trecut 28 de ani).

Așa cum știi, acest drum înapoi – pe care mulți suporteri încă îl văd ca pe o întoarcere acasă – e lung și e complicat de ratările ultimilor ani, când România a căzut în anticamera sportului pe care l-a dominat în anii ’60 și ’70. Cele patru medalii de aur obținute la campionatele mondiale din 1961, 1964, 1970 și 1974 sunt amintiri prețioase, nimic mai mult; la fel și cele patru medalii olimpice, ultima câștigată la Los Angeles, în 1984.

Lotul României pentru turneul din Italia:

Portari: Mihai Popescu și Ionuţ Iancu

Extreme stânga: Nicuşor Negru și Chike Onyejekwe

Interi stânga: Alexandru Şimicu, Dan Racoţea și Ionuţ Ramba

Coordonatori: Alexandru Csepreghi și Cristi Fenici

Pivoţi: Ionuţ Rotaru și Dragoş Soare

Interi dreapta: Demis Grigoraş și Javi Humet

Extreme dreapta: Marius Sadoveac, Gabriel Bujor și Roland Thalmaier

Apărători: Marius Militaru și Viorel Fotache