Crotone luptă din greu pentru a se salva de la retrogradare în Serie B. De când a fost preluată de Walter Zenga, gruparea din Calabria pare a fi reînviat. Duminică, în etapa a 21-a din Serie A TIM, Crotone s-a impus cu 3-0 pe terenul celor de la Verona, succes la care a contribuit și Adrian Stoian. Internaționalul român, în vârstă de 26 de ani, a marcat golul de 2-0, în minutul 54, din pasa lui Ricci. Bucuria lui Stoian a fost una mare pentru că a fost primul său gol în actuala stagiune și al zecelea reuşit în tricoul lui Crotone.
Elevii lui Zenga au arătat cine e șeful însă din start, după ce au deschis scorul prin Barberis (3). Ricci, cel care i-a pasat lui Stoian, și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj cu ultimul gol al partidei marcat în minutul 67, după o execuţie superbă.
Adrian Stoian are 26 de ani şi joacă în Italia de 9 ani. A fost cumpărat de AS Roma şi a mai jucat la Pescara, Bari, Chievo, Genoa. La Crotone joacă din anul 2014. În acest sezon a adunat 19 meciuri în Serie A. Crotone se află pe locul 17 cu 18 puncte, la două puncte de locurile care duc în Serie B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu