duminică, 3 decembrie 2017

Ligue 1 | Saint-Etienne - FC Nantes 1-1. ”Canarii” au ratat victoria chiar la ultima fază!

FC Nantes, cu Ciprian Tătărușanu (31 de ani) titular, a remizat în deplasare cu Saint Etienne, scor 1-1, în etapa a 16-a din Ligue 1. Toate fazele importante ale meciului, și nu au fost puține, s-au petrecut la o singură poartă! Gazdele au marcat un supergol în prima repriză, iar canarii au egalat printr-un procedeu special în partea secundă.
Una dintre porțile de pe ”Stade Geoffroy Guichard” a atras ca un magnet toate momentele importante ale duelului dintre Saint Etienne și Nantes. Acolo Tătărușanu a fost salvat de transversală la execuția lui Dabo, dar a și primit gol după șutul senzațional al lui Pajot!


Centrul acțiunii s-a menținut la poarta din stânga și după pauză. Sala a egalat, după ce mingea i-a fost degajată în față! Povestea se putea repeta doar patru minute mai târziu. Până la urmă, ”canarii” au ratat victoria la ultima fază a meciului, atunci când Ngom a ratat incredibil!
Saint Etienne – Nantes s-a terminat 1-1 și ambele echipe se pregătesc acum pentru dueluri și mai dificile! Tătărușanu și ai lui colegi îi vor înfrunta pe cei de la Nice, în timp ce verzii au deplasare la Marseille!
Saint-Etienne - FC Nantes 1-1

Au marcat: Pajot 38 / Sala 61

Saint-Etienne: Ruffier - Janko, Theophile-Catherine, Perrin (Lacroix 56), M’Bengue - Dabo, Selnaes, Pajot - Bamba (Soderlund 79), Diony, Monnet-Paquet (Cabella 69).

Antrenor: Jean-Louis Gasset

FC Nantes: Tătărușanu - Dubois, Awaziem, Diego (Lima 46), Djidji - Rongier (Ngom 46), Toure, Thomasson - El Ghanassy (Girotto 74), Sala, Bammou.

Antrenor: Claudio Ranieri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu