sâmbătă, 9 decembrie 2017

Liga 1 | Juventus – Astra 0-1. Ioniţă a avut nevoie de două penalty-uri pentru a marca. Giurgiuvenii rămân în playoff, emoţii pentru Viitorul. Măzărache, ghinionistul serii

Juventus Bucureşti – Astra Giurgiu 0-1 (Ioniţă 50-pen.)

Astra învinge datorită lui Ioniţă, care a avut nevoie de două penalty-uri pentru a marca. Giurgiuvenii sunt siguri de prezenţa în playoff la finalul etapei cu numărul 21Dinamo e la patru puncte de alb-negri. Viitorul cade pe locul şase, la trei puncte în spatele Astrei, dar cu un meci în minus. Dinamo va juca pe teren propriu cu FC Voluntari, în timp ce campioana primeşte vizita Chiajnei. Juventus rămâne pe ultimul loc, cu nouă puncte. Măzărache a ieşit accidentat în prima parte şi se pare că a suferit o fractură de tibie şi peroneu.
Atacantul împrumutat de CS U Craiova la Juventus Bucureşti, Simon Măzărache (24 de ani), a ieşit accidentat în partida cu Astra, după ce a provocat un penalty. Atacantul a fost transportat de urgenţă la spital. Verdictul medicilor este fractură de tibie şi peroneu. Fotbalistul va lipsi în jur de şapte, opt luni de pe gazon.

link-ul rezumatului: https://youtu.be/WEwfZpALhoo

În minutul 36, Ioniţă a centrat, Bejan a fost faultat de Măzărache în centrul careului, iar Andrei Chivulete a dictat lovitură de pedeapsă. Ambii jucători au rămas întinşi pe gazon. Bejan s-a ridicat în cele din urmă, dar atacantul gazdelor a avut nevoie de îngrijiri medicale. Staff-ul medical al nou-promovatei a cerut înlocuirea jucătorului, astfel că Ţîră i-a luat locul. Măzărache a fost scos cu targa de pe teren şi transportat la ambulanţă.

Măzărache a adunat 20 de partide în acest sezon, în Liga 1, reuşind să marcheze de trei ori. Jucătorul adus în vară este golgheterul echipei. În debutul partidei, Măzărache putea deschide scorul, când a şutat din marginea careului în bara laterală.


Echipele de start:
Juventus: Stoian - Dima, Mihăiescu, Walace, Carabela - Călinţaru, Petre, Bărbulescu, F. Ştefan (Cazan 84) - Băjenaru, Măzărache (Ţîră 38)
Rezerve: Drăghia, Dzalamidze, Sesar, Morariu, Ţîră, Cazan
Astra: Iliev - Belu, Polczak, Bejan, Stan - Mrzljak, Seto - Ioniţă (Butean 80), Moise, Balaure (Le Tallec 83) - Abang (Chipirliu 70)
Rezerve: Lazar - Le Tallec, Radunovic, Gheorghe, Butean, Erico


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu