Problemele echipei lui Gigi Becali după pierderea numelui ”Steaua” sunt, pe termen lung, mai mari decât anticipa finanţatorul. Numărul spectatorilor la meciurile de pe teren propriu a scăzut constant şi vizibil în ultimii ani, motiv pentru care cheltuielile de închiriere a Arenei Naţionale sunt suportate exclusiv din buzunarul finanţatorului. Mai mult, pentru a încerca să atragă fanii la stadion, FCSB oferă suporterilor un număr important de invitaţii gratuite, atât la peluză cât şi la tribuna a doua, o altă sursă de pierderi. Nici în sectorul de lux de pe cel mai mare stadion al ţării lucrurile nu stau mai bine. Pe locurile vândute, de obicei, cu sume între 50 şi 150 de lei, iau loc rudele şi prietenii jucătorilor cu invitaţiile cu preţ zero de care aceştia beneficiază.
Informaţiile obţinute de ProSport de la oficiali ai clubului lui Becali care se ocupă cu gestionarea situaţiei tichetelor de intrare pictează un decor deprimant: ”Numărul real al spectatorilor plătitori nu are nicio legătură cu ceea ce se anunţă la staţia de amplificare. Spre exemplu, la un meci cu Chiajna sau cu Timişoara vin 2-3000 de spectatori, însă bani se încasează de la cel mult jumătate dintre ei. Bilete merg către invitaţii clubului, către familiile jucătorilor, către cei care merg în peluză. Şi toate cu preţ zero”. Sub protecţia anonimatului, sursele ProSport au dezvăluit că la partida cu Concordia Chiajna disputată la începutul lunii trecute a fost încasată o sumă derizorie: ”Au fost anunţaţi peste 3000 de spectatori, însă plătitorii au fost mai puţini ca oricând. Au intrat în club cam trei mii de euro din bilete. În total, în acest sezon pierderile sunt uriaşe, cam cât salariul unui jucător de top de la echipă”.
De la 3,8 milioane de euro la 0,5 milioane, după disputa cu Armata
Problema dată de absenţa spectatorilor este cu atât mai complicată cu cât la aproape fiecare meci din Liga 1 FCSB trebuie să acopere din buget diferenţa între banii încasaţi din vânzarea biletelor şi costurile de organizare. Este motivul pentru care rareori este închiriat şi al doilea inel de pe Naţional Arena, însă chiar şi fără acesta e nevoie de un buget de circa 20.000 de euro la fiecare partidă, bani care acoperă absolut fiecare aspect ce ţine de organizare, începând de la chirie, continuând cu asigurarea pazei şi terminând cu cele necesare asigurării condiţiilor pentru spectatori, media şi echipă.
Situaţia este la fel de neplăcută şi în ceea ce priveşte partidele din cupele europene. Asistenţele la partidele din preliminariile Ligii Campionilor şi din grupele Europa League au adus în conturile clubului puţin peste 500.000 de euro, contrast important cu situaţia din momentul în care clubul lui Gigi Becali se bucura de prezenţa tuturor fanilor pe stadion. În sezonul 2013/2014 din Liga Campionilor, atunci când echipa a ajuns şi a jucat în grupe, Becali a contabilizat încasări din vânzarea biletelor de circa 3,8 milioane de euro, cu un record de aproape 1,5 milioane de euro din partida cu Chelsea.
Nu ştiu, nu mai ţin cont acum. Am încasat atât de mulţi bani că acum nu mai fac socotelile astea
Gigi Becali, întrebat dacă încasările din vânzarea biletelor la meciul cu Lugano acoperă cheltuielile

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu