Finanţatorul Valeriu Iftime respinge ideea de "blat" la FC Botoşani - FCSB. Iftime se aşteaptă sa apară imediat "povestitorii" în cazul unei desfăşurări mai bizare a partidei...
Partida cea mai importantă a rundei cu numărul 21 din Liga 1 Betano, FC Botoşani - FCSB a început deja de... sâmbătă seară, când oficialii de la CFR Cluj au insinuat că "roş-albaştrii" vor învinge fără probleme pentru a se păstra în plasa grupării din Gruia.
Finanţatorul moldovenilor, Valeriu Iftime, respinge din start ideea de "blat", FC Botoşani având nevoie de victorie pentru a rămâne în cărţi pentru "play-off". "Pentru noi este un meci foarte important în lupta pentru un loc de play-off. Vrem să învigem Steaua, pentru că nu am învins-o până acum. Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă un rezultat ciudat, sunt sigur că vor apărea tot felul de povestitori care vor arunca pe piaţă numai prostii. Sunt unii cu mintea încurcată tare", a declarat Iftime.
Îngrijorări cu privire la vreme înainte de Botoşani - FCSB
Omul de afaceri are încredere în echipa sa că, mai ales jucând pe teren propriu, poate pune probleme unei formaţii puternice precum FCSB. "La cât de motivaţi şi de bine organizaţi suntem, cred că putem câştiga sau măcar să facem un egal. E adevărat şi că FCSB e o echipă bună, dar au pierdut şi el la Astra, de exemplu. Aşadar, se poate", îşi face curaj finanţatorul FC Botoşani.
Acesta are un singur regret, faptul că meciul se dispută pe o vreme potrivnică şi ar merita să aibă condiţii mai bune de desfăşurare. "Din păcate, la noi e ceva mai frig ca în alte părţi, iar vremea nu e propice fotbalului. E greu să joci fotbal în Moldova iarna! Singurul lucru care mă bucură e acela că oamenii vin la stadion chiar şi în aceste condiţii", a încheiat Valeriu Iftime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu