Sepsi OSK - Dinamo 0-3 (0-2)
(Nemec 8, Nedelcearu 32, Salomao 79)
Nemec, Nedelcearu şi Salomao au obţinut victoria pentru Dinamo în faţa lui Sepsi, iar antrenorul ”câinilor” s-a salvat deocamdată, fiind tot mai aproape de obiectivul impus: roş-albii în primele şase echipe până la sfârşitul anului
Dinamo s-a deplasat la Braşov, acolo unde s-a înfruntat cu Sepsi. Nemec şi-a readus aminte că a fost golgheterul lui Dinamo,”rebelul” Nedelcearu a punctat şi el, iar Salomao a securizat victoria. Bucureştenii au învins cu 3-0 şi mai au, teoretic, un pas până la locul de play-off, atât de mult dorit de la şefii cu sediul în Vitan şi până la fanii care-şi fac veacul în peluza din ”Ştefan cel Mare”.
Miriuţă e fericit. A anunţat că pe 19 decembrie conducerea îi spune dacă mai rămâne ca antrenor sau nu. Condiţia e să învingă în toate cele trei etape rămase din 2017, iar primul pas, cu Sepsi, a fost bifat. I-au mai rămas jocurile cu Voluntari şi Poli Timişoara. La Braşov, Adam Nemec a realizat că era cel mai bun marcator şi după ce nu a mai înscris de peste două luni a reînvăţat să preia o pasă, de la Hanca, să preia şi să şuteze. Era minutul opt şi tabela arăta 1-0 pentru cei din Bucureşti.
Pe bancă, Miriuţă jubila şi-şi făcea deja planurile de Sărbători, nu pentru un nou angajament! ”Câinii” au continuat ofensiva, deşi gazdele au arătat că nu fac doar figuraţie. Şi, în minutul 31, Nedelecearu, crescut de Dinamo, dar ”remarcat” în ultimul timp prin şpriţurile avute pe la naţională sau în cantonamentul roş-abilor, a înscris şi el. Nimic spectaculos, s-a impus la o minge venită dintr-un corner şi a dus rezultatul la 2-0. Cu elanul său feciorelnic, a luat de pe bancă un tricou pe care era inscripţionat chipul lui Avram Iancu şi l-a agitat ostentativ către fanii gazdelor.
Punct ochit, punct lovit. A încasat înjurături pe toate limbile şi meciul şi-a continuat cursul firesc. Degeaba ningea şi Patrick Petre dorea să arate că merită înapoi la ”câini”, nu împrumutat la o codaşă, Miriuţă a încheiat meciul ”în obiectiv”. Pe final, minutul 79, Salomao nu a făcut decât să-i îndulcească succesul lui Miriuţă, lusitanul şutând nemilos la colţul lung după o minge oferită de pasatorul de serviciu, Hanca.
O victorie ca un vagon de oxigen pentru Dinamo, o compresă rece pe fruntea lui Negoiţă şi bilete de favoare nesfârşite pentru câţiva jucători de la Dinamo care-şi uită în fiecare zi calităţile acasă.
Sepsi : Fejer – M. Burlacu, Ursu, C. Dima, Dumbravă – Petrovikj, Thiaw – Huiban (Astafei 56), Cl. Herea (Nikolic 43), P. Petre (C. Grecu 68) – Hadnagy (cpt)
Rezerve: Niczuly – Nikolic, R. Damian, Mitra, Astafei, Veress, Grecu.
Dinamo: Penedo – Romera (Corbu 82), Nedelcearu, Katsikas, M. Oliva (Dudea 46) – P. Anton (cpt), St. Filip – Hanca, Rivaldinho (Bokila 74), Salomao – Nemec
Rezerve: Brănescu – Corbu, Maric, Dudea, Nascimento, Bokila, Moldoveanu
Rezerve: Niczuly – Nikolic, R. Damian, Mitra, Astafei, Veress, Grecu.
Dinamo: Penedo – Romera (Corbu 82), Nedelcearu, Katsikas, M. Oliva (Dudea 46) – P. Anton (cpt), St. Filip – Hanca, Rivaldinho (Bokila 74), Salomao – Nemec
Rezerve: Brănescu – Corbu, Maric, Dudea, Nascimento, Bokila, Moldoveanu
Loc
|
Clasamentul (20)
|
M
|
V
|
E
|
Î
|
Gol
|
Pt
|
Av
|
1
|
CFR Cluj 1907
|
20
|
14
|
4
|
2
|
33-10
|
46
|
+13
|
2
|
FCSB
|
20
|
12
|
5
|
3
|
40-14
|
41
|
+11
|
3
|
CS U Craiova
|
20
|
11
|
6
|
3
|
34-22
|
39
|
+9
|
4
|
FC Botoșani
|
20
|
10
|
5
|
5
|
25-18
|
35
|
+5
|
5
|
Viitorul Constanța
|
20
|
9
|
4
|
7
|
26-17
|
31
|
+1
|
6
|
Astra Giurgiu
|
20
|
8
|
7
|
5
|
28-20
|
31
|
+1
|
7
|
Dinamo
|
20
|
9
|
3
|
8
|
29-22
|
30
|
0
|
8
|
CSM Poli Iași
|
20
|
7
|
6
|
7
|
23-26
|
27
|
-3
|
9
|
ACS Poli Timișoara
|
20
|
6
|
7
|
7
|
18-29
|
25
|
-5
|
10
|
Concordia Chiajna
|
20
|
7
|
2
|
11
|
28-25
|
23
|
-10
|
11
|
FC Voluntari
|
20
|
5
|
7
|
8
|
18-23
|
22
|
-8
|
12
|
Gaz Metan Mediaș
|
20
|
2
|
7
|
11
|
9-31
|
13
|
-20
|
13
|
Sepsi OSK Sf.Gheorghe
|
20
|
3
|
3
|
14
|
11-36
|
12
|
-18
|
14
|
Juventus București
|
20
|
1
|
6
|
13
|
11-40
|
9
|
-21
|



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu