sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Handbal feminin -Liga Florilor | Consiliul de Administrație a decis: Corona a primit punctele luate la masa verde!

Astăzi, Consiliul de Administrație al FRH a judecat apelul depus de către Corona Brașov împotriva deciziilor comisiei de competiții, care hotărâseră ca partidele cu ”U” Cluj și SCM Timișoara să fie pierdute de către Corona la masa verde. Gruparea de sub Tîmpa a avut câștig de cauză, astfel că rezultatele rămân cele de pe teren, iar clasamentele se modifică din nou.
În aceste condiții, Corona Brașov se află pe locul 5 în Liga Florilor cu 18 puncte, la trei distanță de locul secund, ocupat acum de HCM Râmnicu Vâlcea. În ceea ce privește pe ”U” Cluj, formația lui Alin Bondar coboară pe loc retrogradabil, cu cinci puncte, trei peste Slatina și două mai puține decât Slobozia. 
Federaţia a luat o hotărâre firească ce se impunea într-o astfel de situaţie. Unul dintre argumentele principale pe care le-am prezentat a fost că înaintea fiecărui meci are loc o şedinţă tehnică, la care sunt prezenţi reprezentanţi din partea federaţiei, tocmai pentru a se asigura că totul este aşa cum trebuie să fie. În mod normal dacă observă o neregulă, aceştia trebuie să o semnaleze. Consider că în sport, fiecare meci trebuie câştigat în teren, nu la masa verde. Nu se putea să se dea victorie Coronei în teren, să se valideze un rezultat pozitiv pentru noi, iar ulterior punctele să fie luate. Normal, ne bucurăm că s-a făcut dreptate, nu era normal ce s-a întâmplat şi exista riscul să se creeze un precedent.”a declarat președintele clubului Liviu Dragomir.
În Divizia A, Timișoara rămâne la șase puncte în urma lui Minaur Baia Mare, iar în aceste condiții avem prima certitudine: Minaur va evolua în optimile Cupei României, chiar împotriva Coronei Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu