joi, 16 noiembrie 2017

Fotbal extern | Punct final în drumul spre Rusia! Se ştiu cele 32 de participante, după un ultim baraj decis fără emoţii. Grupă cu Rusia, Peru, Iran şi Panama? Cum arată urnele pentru tragerea la sorţi şi grupa "de foc"

Peru a învins Noua Zeelandă, scor 2-0, în returul barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din Rusia şi a prins turneul final după o aşteptare de 35 de ani. Odată cu calificarea sud-americanilor, s-a completat şi tabloul competiţiei, iar FIFA a anunţat, deja, componenţa urnelor.

Ajutaţi de golurile lui Farfan şi Ramos, peruvienii au câştigat fără mari emoţii meciul cu reprezentanta Oceaniei, iar performanţa a adus un val de bucurie în ţara care aşteaptă o nouă calificare la Mondiale de trei decenii şi jumătate. Iar meciul de miercuri-noapte a reprezentat finalul preliminariilor pentru Rusia!
Următorul pas? Tragerea la sorţi, care va avea loc pe 1 decembrie, la Moscova, şi va cuprinde cele 32 de echipe, care vor fi împărţite în opt grupe a câte patru. Cu două săptămâni înainte, FIFA a anunţat deja componenţa celor patru urne, luând în calcul clasamentul de pe 16 octombrie, iar peruvienii au intrat direct în urna a doua.

Cum arată urnele:
Evident, încep calculele, iar cea mai puternică grupă posibilă le-ar putea conţine pe Brazilia, Spania, Danemarca şi Nigeria, în timp ce cea mai slabă ar putea fi formată din Rusia, Peru, Iran şi Panama.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu