luni, 23 octombrie 2017

Tenis -Turneul Campioanelor | Muguruza o învinge clar pe Ostapenko şi punctează în lupta pentru locul 1 mondial cu Halep! Clasamentul Grupei Albe după prima zi

Garbine Muguruza, a doua favorită a Turneului Campioanelor, nu i-a lăsat nicio şansă Jelenei Ostapenko (favorită 7), într-un meci contând pentru prima etapă a Grupei Albe! Jucătoarea din Spania a câştigat duminică cu 6-3, 6-4, dar nu a reuşit să urce pe locul 1 în grupă, ţinând cont că cehoaica Pliskova a cedat mai puţine game-uri în disputa cu Venus WIlliams (6-2, 6-2).

Muguruza o devansează pe Halep în clasamentul live al WTA
Prima zi a Turneului Campioanelor a fost perfectă pentru marile favorite! Muguruza a răpus-o în minimum de seturi pe debutanta Ostapenko, scor 6-3, 6-4, la numai câteva minute după ce Pliskova defilase în faţa lui Williams, scor 6-2, 6-2. Garbine ameninţă poziţia de lider ocupată în prezent de Simona Halep în tenisul feminin, sportiva din Spania depăşind-o pe româncă în clasamentul live după debutul victorios de la Singapore. Românca poate reface însă diferenţa de 40 de puncte pe care o avea în faţa Garbinei, dacă va câştiga luni contra Carolinei Garcia din Franţa, într-o partidă programată de la ora 14:30.

Muguruza a fost recompensată cu 250 de puncte după meciul cu Ostapenko, ce a durat o oră şi 25 de minute, astfel că "Garbi" acumulează 5.885 de puncte în clasamentul live (Simona are 5.675 de puncte). Campioana de la Wimbledon a început ca din puşcă în faţa reginei de la Roland Garros, iar Muguruza s-a aflat în permanenţă la conducere. Singurele emoţii au apărut pe finalul setului secund, când Ostapenko a revenit periculos de la 1-5 la 4-5, însă Garbine a reuşit să se impună după un atac percutant cu forehand-ul. Jucătoarea cu origini venezuelene a fructificat a treia minge de meci, moment în care Jelena a avut şi o reacţie extrem de nervoasă.
Garbine a preferat o strategie de aşteptare, iar tactica fostului lider mondial s-a dovedit a fi una inspirată! Jelena a vrut să facă prea multe, dar rezultatul a fost catastrofal: 25 de greşeli neforţate şi 21 de lovituri direct câştigătoare. Nici Muguruza nu a excelat la acest capitol (14 greşeli neforţate şi 10 winnere), însă experienţa a ajutat-o enorm pe a doua favorită a competiţiei dotate cu 7 milioane de dolari. La Turneul Campioanelor urmează meciurile din Grupa Roşie, programate luni: Halep - Garcia, de la 14:30, şi Svitolina - Wozniacki, în jurul orei 16:00. Clasamentul Grupei Albe după prima zi arată astfel:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu