CSM Bucureşti şi-a făcut norma de plus 10 goluri şi în derby-ul cu Corona Braşov. Cristina Neagu a fost din nou la înălţime, cu 9 goluri marcate, fiind excelent secondată de Paula Ungureanu
CSM Bucureşti a revenit pe locul 1 în Liga Naţională, după ce a învins Corona Braşov cu 33-22 (14-9), chiar pe terenul acesteia. Astfel, doar două echipe mai au maximum de puncte după 5 etape, CSM Bucureşti şi SCM Craiova, care se vor întâlni săptămâna viitoare – 18 octombrie, în următoarea rundă.
Aflată la egalitate de puncte cu echipa campioană, Corona Braşov a aşteptat cu mare încredere această partidă. Ambiţiile formaţiei de la poalele Tâmpei au fost alimentate şi de isprava realizată de Dunărea Brăila în 2016, cam în aceeaşi perioadă a anului, când tot cu Costică Buceschi pe bancă şi câteva fete aflate acum la Corona a învins CSM Bucureşti cu 30-27. Numai că echipa pregătită de Helle Thomsen arată azi mult mai bine decât trupa lui Jakob Vestergaard din 2016, iar CSMB nu i-a lăsat nicio speranţă Coronei.
Partida a fost de la bun început la discreţia campioanei, care s-a desprins la 4-0 după numai 6 minute, graţie unui joc rapid şi cu ajutorul portarului Paula Ungureanu care a fost în mare formă chiar din minutul 1. Corona a avut mari dificultăţi în jocul poziţional, singurul plus al gazdelor ca echipă fiind jocul de contraatac. Cu trei astfel de acţiuni, Corona a redus la un gol diferenţa, scor 3-4, dar pentru scurt timp, întrucât CSM Bucureşti a fost în control şi şi-a ”tocat” mărunt adversara.
Cristina Neagu a fost impunătoare în jocul de atac al CSM Bucureşti, iar apărarea condusă de Sabina Jacobsen a fost o adevărată ”fortăreaţă” pentru Paula Ungureanu. Eliza Buceschi şi Andreea Chiricuţă au fost singurele jucătoare din tabăra Coronei care s-au ridicat la nivelul campioanei, cele două handbaliste marcând împreună 14 din cele 22 de goluri ale echipei. Braşov a jucat practic fără interi timp de 50 de minute, moment în care Bianca Tiron a înscris primul gol. Meciul era însă deja jucat la reuşita interului stânga, scor 16-25.
La fel cum ne-a obişnuit şi la celelalte jocuri, Helle Thomsen a trimis în teren toate jucătoarele. Bianca Bazaliu şi Iulia Curea au fost alte jucătoare remarcate în tabăra CSMB. La final, campioana s-a impus cu un categoric 33-22 şi deja sunt toate premisele că va termina în premieră un sezon cu maximum de puncte. Rămâne de văzut cât va reuşi şi SCM Craiova să îi pună probleme, pentru că în rest CSM defilează!
- Paula Ungureanu a apărat tot meciul şi a avut nu mai puţin de 17 intervenţii
- Corona a câştigat la un capitol disputa cu CSMB, la numărul de contraatacuri finalizate cu gol: 7-6
- Diferenţa de 10 goluri, 31-21, a fost atinsă în minutul 57
Corona Braşov – CSM Bucureşti 9-14 (22-33)
Buceschi 8, Chiricuţă 6, M. Neagu 4, Tiron 2, Chiper 1, Ciuciulete 1 / C. Neagu 9, Curea 8, Gullden 4, Bazaliu 4, Frafjord 2, Manea 2, Niombla 2, Kurtovic 1, Hagman 1

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu